Operațiunea „ghilotina” continuă la Timișoara. În ce zone se vor tăia cablurile

cabluri4

Operațiunea „ghilotina” va continua la Timișoara și în perioada următoare. Primăria anunță că vor fi tăiate cablurile aeriene pe încă două bulevarde din oraș. Este vorba de Calea Aradului și Calea Lipovei.

Primăria Timișoara informează că acțiunea de tăiere și eliminare a cablurilor aeriene amplasate ilegal continuă pe încă două bulevarde din oraș. Astfel, după Calea Circumvalațiunii, se va interveni și pe Calea Aradului și Calea Lipovei.

Având în vedere ignorarea notificărilor și somațiilor aduse furnizorilor de comunicații electronice cu privire la trecerea în subteran a rețelelor ce le aparțin, conform legii 154/2012, Primăria Municipiului Timișoara va duce mai departe acțiunea începută pe data de 11 ianuarie.  Astfel, următorul segment vizat este Calea Aradului, unde dezafectarea va avea loc începând cu data 17 ianuarie, pe perioada serii. Echipele primăriei vor interveni pe Calea Sever Bocu (Lipovei) în luna februarie. De asemenea, Calea Circumvalațiunii (segmentul Gh. Lazăr – Piața Consiliul Europei) va fi dezafectată în urma unei acțiuni comune cu Poliția Locală. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au transmis reprezentanții instituției.

Acțiunea primăriei de tăiere a cablurilor aeriene include dezafectarea colierelor, panourilor publicitare și a fibrei optice. Aceasta este realizată cu sprijinul STPT.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/