Online-ul, preferatul mijloc de publicitate! Piața din România, cea mai mare creștere din Europa!

Mediul online câștigă tot mai mult teren în fața tradiționalelor mijloace prin care se poate face publicitate. În 2016, piața de publicitate online din România a avut creșterea cea mai puternică din Europa, cu o valoare de 41 de milioane de euro.

Valoarea totală a pieţei de publicitate online din România, pentru întreg anul 2016, a fost de aproximativ 41 de milioane de euro (190,5 milioane de lei), în creştere de 22% faţă de anul anterior, conform celei mai recente ediţii a studiului ROADS, derulat de IAB România cu sprijinul PwC România. Creșterea de peste 20 de procente s-a înregistrat monitorizând acelaşi eşantion al companiilor.

„Pe fondul unei creşteri economice robuste la nivel de ţară, alimentată de consum, piaţă publicităţii online din România a înregistrat o creştere puternică anul trecut, confirmând potenţialul foarte mare al acestui segment, despre care se vorbeşte de multă vreme, însă care nu s-a concretizat în anii anteriori. Pentru a capitaliza însă această evoluţie favorabilă, publisherii trebuie însă să vină cu conţinut de calitate, care să satisfacă nevoia companiilor de a targeta diferite nişe de piaţă”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România.

Anul trecut, principalele cinci industrii au realizat 45% din totalul investiţiilor în publicitatea online. Liderul incontestabil, de 7 ani, este industria telecom (6 milioane de euro), urmată anul acesta de industria financiară (3,5 milioane de euro – în urcare de pe poziţia a 4-a în 2015), cosmetice şi produse de toaletă (3,4 milioane de euro – în urcare de pe poziţia a 5-a), băuturi (3 milioane de euro – a scăzut o poziţie faţă de anul trecut) şi online retail (2,9 milioane euro – care anul trecut ocupă poziţia a 2-a).

Ce formate de publicitate atrag cei mai mulți bani?

Formatele de tip embed (toate formatele de bannere, indiferent dacă sunt statice sau rich media) rămân în top în ceea ce priveşte formatele de publicitate preferate, cu o valoare de circa 10 milioane de euro, urmate la o distanţă semnificativă de interruptive formats (orice format care întrerupe experienţă de navigare – de la interstiţiale până la pop-up-uri) care cumulează circa 4 milioane de euro. Zona de conţinut sponsorizat: a adunat aproximativ 3 milioane de euro, iar zona mobile (formatele rich media display, reclamele tip mesaj, interstiţiale, paid-for search şi reclame audio/video optimizate pentru mediul mobil, în-app advertising, SMS, MMS sau optimizarea rezultatelor căutărilor pe mobil) circa 3,4 milioane de euro.

Estimarea IAB este că formatele interuptive vor fi depășite de content sponsorship. Publicitatea video acumulează aproximativ 1,4 milioane de euro, în creştere constantă de la un semestru la altul.

Conform cifrelor raportate de agenţiile de media, din punct de vedere al alocării bugetelor pe diferite canale digitale, advertiserii preferă să investească în primul rând în reţelele sociale şi motoarele de căutare, abia apoi în piaţă locală de publishing.




România, cea mai mare creștere în 2016

În ceea ce evoluţia pieţei europene, România are rata de creştere cea mai pronunţată (36,9% – procent calculat like for like şi la valoarea brută), fiind în concordanţă cu dinamica zonei CEE – regiune cu un potenţial mare de dezvoltare. Deşi, ca valoare totală, România este încă sub media europeană, ritmul de creştere subliniază potenţialul mare de creştere – care este nevoie să fie susţinut atât prin educaţie, cât şi prin bune practici ale industriei locale.

Studiul ROADS (Romanian Online Advertising Study) analizează piaţa în funcţie de trei criterii principale: formatele de publicitate folosite, categoriile de advertiseri care au utilizat publicitatea pe Internet şi lunile din fiecare semestru pentru determinarea sezonalităţii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/