OncoHelp, zece ani de eforturi remarcabile pentru bolnavii de cancer și nu numai

untitled design set 970x90 px

Spitalul OncoHelp aniversează luna aceasta un deceniu de existență, iar fondatorii au în continuare proiecte ambițioase de viitor. La fel ca la începutul activității, la OncoHelp tratamentul pacienților este gratuit, în baza deconturilor cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar lunar, la OncoHelp se internează peste 2.500 de pacienți!

De la inaugurarea din 1 octombrie 2009, spitalul a crescut enorm. De la 32 de paturi, acum s-a ajuns la 161. Inițial OncoHelp a avut doar o secție de Oncologie, iar în prezent are secții de Hematologie, Radioterapie, îngrijiri paliative și compartimente de imagistică medicală. De la trei persoane, astăzi spitalul are peste 250 de angajați și colaboratori. „Istoria noastră, a OncoHelp, a început în 2004 într-un parter de bloc. Am organizat atunci un cabinet de Oncologie și am visat să schimbăm felul în care erau tratați bolnavii de cancer în Timișoara. Un an mai târziu am mutat cabinetul în locația actuală și am început construcția unui mic spital lângă ambulatoriul existent deja. Am vrut să schimbăm ceea ce nu funcționa în altă parte, am vrut să eliminăm problemele cu care se confruntă medicii peste tot și să adăugăm servicii care lipseau la ora respectivă. Am încercat de-a lungul timpului să arătăm că se poate și altfel. Să oferim gratuit servicii de calitate. Am considerat și considerăm în continuare că este datoria noastră să ne respectăm chemarea. Am considerat că este datoria noastră să practicăm medicina nu doar ca o știință, ci și ca o artă a compasiunii şi o misiune a sufletului.”, spune medicul Șerban Negru.

În cadrul OncoHelp, la secțiile de Oncologie și Hematologie sunt tratați zilnic peste 100 de pacienți, în regim de internare de zi sau continuă. În buncărul construit special pentru Radioterapie, zilnic între 120 și 140 de pacienți beneficiază de condițiile de la centre de referință din Europa. Bătrânii care sunt bolnavi incurabili își trăiesc în liniște ultimele clipe la secția de îngrijiri paliative, iar ambulatoriul de Oncologie scapă bolnavii de stresul deplasării în diverse locații. OncoHelp asigură și servicii de consiliere psihologică, dar și sfaturi de nutriție. În ultimii cinci ani, s-a asigurat cazare și masă gratuită pentru peste 1.000 de pacienți tratați în regim ambulator. „Astăzi, la aniversarea a 10 ani de la inaugurarea Centrului de Oncologie OncoHelp, suntem încercați de sentimente amestecate. Pe de o parte este sentimentul de recunoștință față de toți cei care au făcut eforturi enorme pentru a ne sprijini. Pe de altă parte ne apasă sentimentul de responsabilitate, de a nu dezamăgi așteptările celor care au crezut în noi. În fine, dar nu în ultimul rând, e bucuria pe care o simțim, aceea de a sărbători împreună un deceniu de solidaritate în lupta contra cancerului.”, mai spune Șerban Negru.

publicitate ziar expresb 1000x100

OncoHelp a creat și un grup de suport pentru pacientele cu cancer la sân, iar în ultimii ani a organizat în luna octombrie și „Dovleacul roz”, o acțiune caritabilă de mare succes. Vineri-seara, la Opera Națională Română, spitalul își sărbătorește aniversarea cu ocazia spectacolului „Silvia”. În foaierul teatrului au fost desenați dovleci roz pentru această ocazie de către elevii și profesorii de la Liceul de Arte Plastice Timișoara. Planurile OncoHelp pentru viitor cuprind construirea unui nou corp de spital pe strada Ciprian Porumbescu, lărgirea laboratorului de Radioterapie și pornirea, în cadrul acestuia, a tehnologiei de brachiterapie, în următoarele luni, dotarea laboratorului de Imagistică cu aparatură performantă, organizarea unui nou ambulatoriu, precum și oferirea de cazare gratuită pentru 100 de pacienți zilnic.

Sursa foto: oncohelp.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/