OMD-urile – șansa dezvoltării turismului în Caraș-Severin

plujar andrei dreapta unita

Uniunea Europeană pune la bătaie fonduri pentru dezvoltarea turismului. Caraș-Severinul riscă să le rateze, atrage atenția deputatul cărășean Andrei Plujar.

Prima linie de finanțare destinată exclusiv Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), accesibilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a intrat în consultare publică, oferind o oportunitate importantă pentru dezvoltarea turismului la nivel local și național.

Deputatul USR de Caraș-Severin, Andrei Plujar, vorbește despre potențialul major pe care îl reprezintă aceste structuri, prin care primăriile din mediul rural și urban pot solicita fonduri europene pentru dezvoltarea turismului. De altfel, Plujar atrage atenția că la nivelul județului Caraș-Severin nu există niciun OMD, în ciuda faptului că mereu factorii decizionali ai acestui județ au vorbit despre potențialul turistic al Banatului Montan.

Deși în fiecare campanie spun că vor să dezvolte turismul, autoritățile din Caraș-Severin ignoră pur și simplu oportunități de finanțare pentru acest domeniu. Este responsabilitatea tuturor actorilor din industria turismului, precum și a unităților administrativ-teritoriale (UAT), să se implice activ în formarea acestor structuri asociative. Beneficiile economice viitoare generate de activitatea OMD-urilor se vor reflecta asupra tuturor celor implicați, contribuind la o dezvoltare turistică echilibrată și sustenabilă. Procesul de înființare nu este unul dificil, iar finanțările se vor epuiza, apelul fiind unul competitiv, cu depunerea proiectelor în regim «primul venit – primul servit». Alocarea financiară totală este de 10 milioane de euro“, a declarat Andrei Plujar.

Măsura, mai spune parlamentarul cărășean, încurajează parteneriatul public-privat, reduce presiunea asupra bugetelor locale și creează, astfel, contextul pentru proiecte care îmbunătățesc experiența vizitatorilor.

„Prin intermediul acestui instrument de finanțare, unitățile administrativ-teritoriale (UAT), membre în cadrul unui OMD constituit conform legii, vor putea obține sprijin financiar pentru implementarea de proiecte de investiții în infrastructura turistică, cu scopul creșterii atractivității și competitivității destinațiilor din România. Pot fi finanțate proiecte de infrastructură mici, cum ar fi: amenajarea sau reabilitarea traseelor turistice, tematice, culturale și istorice, reabilitarea traseelor de cură și a parcurilor balneare, construcția sau modernizarea zonelor de picnic, camping sau parcuri de rulote, precum și crearea de facilități sportive în aer liber. De asemenea, vor putea fi efectuate lucrări de punere în valoare a mofetelor și izvoarelor minerale, amenajarea observatoarelor de faună, a punctelor de belvedere și a infrastructurii de acces la obiectivele turistice, precum și modernizarea și dotarea punctelor de informare turistică prin utilizarea tehnologiilor digitale. Totodată, vor fi eligibile investițiile în dezvoltarea de aplicații mobile pentru destinații, digitalizarea obiectivelor și a activităților OMD-urilor, realizarea de pagini web, strategii, cercetări de piață și planuri de management al vizitatorilor în zonele de patrimoniu cultural sau natural”, a subliniar Andrei Plujar.

Conform proiectului de ghid, aflat în consultare publică, valoarea maximă a finanțării nerambursabile care poate fi solicitată de un UAT este de 100.000 de euro pentru comune, 150.000 de euro pentru orașe, 250.000 de euro pentru municipii și 400.000 de euro pentru județe. Programul urmărește, astfel, îmbunătățirea accesibilității, sustenabilității și dezvoltării destinațiilor turistice, în concordanță cu Strategia națională pentru dezvoltarea turismului 2023–2035 și cu Planul de acțiune pentru valorificarea patrimoniului cultural.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/