OFICIAL. Profesoara condamnată pentru șpagă se întoarce la catedra Universității „Eftimie Murgu”!

Deciziile mult prea târzii, ieșite din termenul legal, ale Rectoratului și Senatului universității reșițene au pus instanțele de judecată într-o situație caraghioasă. Și anume, să reîncadreze pe funcție un profesor condamnat pentru infracțiuni de corupție, căruia să i se mai plătească și zeci, poate sute de milioane, pentru cât timp a stat acasă!

Andrea Minda a fost condamnată pentru că a luat mită de la studenții Universității „Eftimie Murgu” din Reșița. Deși, în primă instanță, primise trei ani de pușcărie, în apel a scăpat foarte, foarte ușor. Un an de închisoare cu suspendare! În plus, a scăpat și de interdicția de a mai preda o perioadă, așa cum dispusese Tribunalul Caraș-Severin. În ciuda acestei sentințe blânde, mai ales dacă e să o comparăm cu cele primite de alți profesori șpăgari de la „Eftimie Murgu”, Rectoratul și Senatul universității ar fi trebuit să o pună pe liber pe Andrea Minda. Acest lucru s-a întâmplat, însă mult prea târziu, când termenele legale prevăzute de Codul Muncii erau deja depășite. Practic, Andrea Minda ar fi trebuit îndepărtată de la catedră, potrivit Codului de Etică al UEM și tuturor principiilor de deontologie profesională, încă din perioada în care rector era Doina Frunzăverde. Nici Venera Manciu nu a făcut ceva în acest sens, iar când Andrade Bichescu, actualul rector, a semnat decizia de concediere, trecută prin Senat și Comisia de Disciplină, s-a dovedit a fi prea târziu.

Andrea Minda și-a câștigat în instanță, atât la Tribunalul Caraș-Severin, cât și la Curtea de Apel Timișoara, dreptul de a reveni la catedră și de a-și primi salariile pentru perioada scursă din momentul concedierii și până la reîncadrarea ei pe funcție. Cam la fel stau lucrurile și cu laborantul care strângea șpăgile pentru profesoară. Acesta a pierdut în primă instanță, dar a câștigat la Curtea de Apel procesul deschis universității, astfel că și el poate fi reîncadrat. Omul ar fi înțeles însă că ar afecta grav imaginea universității, a preferat să încaseze banii și să muncească în altă parte. Dacă va proceda și Andrea Minda la fel, rămâne de văzut!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/