Oferte pentru modernizarea căii ferate din Banat

cale ferate munte tuneluri

Au fost depuse 5 oferte pentru modernizarea a două loturi din tronsonul de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș. Sectoarele sunt cele care duc la Băile Herculane și Poarta.

Specialiștii de la CFR SA analizează acum ofertele pentru lotul 4 și 5. Acestea sunt cuprinse între Drobeta Turnu Severin și Băile Herculane, respectiv între Băile Herculane și Poarta.

Lotul 4 are o lungime de 41,6 kilometri, iar lotul 5 are 32,6 kilometri. Pentru modernizarea fiecărui lot se vor cheltui 2,4 miliarde de lei.

„Durata de implementare este de 72 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 60 de luni pentru execuție pentru lotul 4, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție pentru lotul 5. Achiziția publică pentru loturile 4 și 5 prevede proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 74,25 kilometri, din lungimea totală a tronsonului”, transmite CFR SA.

Odată modernizat tronsonul de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, trenurile vor circula cu viteze cuprinse între 100 km/h și 120 km/h.

În proiect sunt prinse și modernizările stațiilor de călători, ale podurilor și a 8 tuneluri. Dde asemenea, se va construi și un tunel nou cu cale ferată dublă la Poarta 1, de peste 1,2 kilometri.

Traseul căii ferate Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș

Traseul căii ferate Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/