Consilierii județeni sunt chemați să voteze noua organigramă a Direcției de Prestări Servicii Timiș. Din schemă dispar peste 100 de posturi de pază, altele se transformă. Aproape 400 de paznici rămân însă pe poziții și vor avea în grijă școlile speciale și centrele Direcției Generale pentru Protecția Copilului. Instituția va avea în continuare aproape 500 de angajați.
Cele mai multe posturi din cadrul Direcției sunt de pază a obiectivelor de interes județean. Potrivit documentelor explicative care însoțesc proiectul de hotărâre, posturile de pază eliminate din schemă erau vacante.
„Direcţia de Prestări Servicii Timiş are în prezent o structură organizatorică şi un mod de organizare a muncii învechit, viciat şi neadaptat nevoilor reale ale autorităţii publice judeţene. Motiv pentru care se propune înfiinţarea unei structuri care să realizeze în mod unitar administrarea obiectivelor Consiliului Judeţean Timiş. O astfel de abordare ar aduce avantajul major de coordonare a acţiunilor pe toate palierele implicate în administrarea obiectivelor respective.”, se arată în documentele anexate proiectului de hotărâre.
Au fost operate și alte modificări. Spre exemplu, Biroul Financiar Contabilitate, care avea până acum doar doi inspectori de specialitate, se îmbogățește cu încă un inspector și un șef. Sunt prevăzute două posturi de salvamont montan în cadrul Compartimentului Public de Salvamont, primul înființat pe raza județului Timiș, iar la Biroul de Administrare a stadionului Dan Păltinișanu, închis din cauza degradării excesive, rămân 7 posturi – un șef birou și 6 muncitori calificați. De asemenea, 7 posturi sunt prevăzute – inspectori și muncitori – la Biroul de Protecție a Plantelor.
„Obiectivele pe care cei de la DPS le păzesc sunt centrele de la DGASPC sau școlile speciale pe care le avem și la care suntem obligați, conform legii, să asigurăm paza. Încercăm să folosim sistemele de supraveghere video pe care le-am montat la centre. Prin aceste reorganizări vom economi peste 1,5 milioane de lei în fiecare an. Înființarea Biroului de Salvamont e o obligație legală pentru fiecare județ care are pe raza sa zonă muntoasă, mai ales că sunt comune care doresc să profite de acest lucru în scop turistic, iar partea de spații verzi noi dorim să o întreținem cu un serviciu propriu, ne gândim să vedem dacă putem face un proiect pilot de întreținere a unor zone de pe marginea drumurilor județene și să vedem cum merge față de concesionarea acestui serviciu pe piața liberă, dacă suntem mai eficienți, dacă vom face economii.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Noua structură a Direcției de Prestări Servicii Timiș are 471 de funcții, din care 7 de conducere și 464 de execuție.