Oamenii în uniformă vin mai aproape de copiii Reșiței

1 iunie resita

De ziua celor mici, angajații Ministerului de Interne de la nivel de județ organizează acțiuni interesante și expoziții inedite.

Tehnica și autospecialele din dotarea ministerului vor putea fi văzute în cadrul acțiunii care mai cuprinde cursuri de prim-ajutor, demonstrații și trasee aplicative, tiroliană, jocuri și baloane colorate, desene pe asfalt, face painting. Nu vor lipsi surprizele, concursurile, activitățile educative și distractive. Evenimentul intitulat „MAI aproape de copii, sărbătorim împreună ziua bucuriei”, are loc sâmbătă între orele 10:00-13:00 în Parcul Tricolorul din Reșița.

La fața locului, vor fi prezenți reprezentanții Prefecturii Caraș-Severin, ai poliției de frontieră și ai inspectoratelor județene de poliție, jandarmi și pentru situații de urgență. Parteneri în organizarea evenimentului sunt și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog,
centrul militar județean, inspectoratul școlar județean, Centrul de Tineret Moniom, ATOR Banatul de Munte și Asociația „Cuib de Vise”.
Foto: ISU Semenic

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/