O schelă și un banner instalate ilegal pe o fațadă din centrul Timișoarei, demontate

schelaa2

Primăria Timișoara anunță că a demontat o schelă și un banner publicitar instalate ilegal pe una din fațadele din centrul orașului.

Primăria Timișoara informează că a dispus demolarea schelei ilegale amplasată pe clădirea din Piața Victoriei, nr. 3. Aceasta a fost demontată complet, fiind înlăturat și bannerul publicitar amplasat acolo, fără autorizație.

Asociația de proprietari solicitase Primăriei Municipiului Timișoara aviz pentru montarea schelei, în vederea protejării fațadei. Menționăm că protejarea clădirii se face cu plasă de protecție montată pe clădire, nu cu schelă. Așadar, Biroul Avize și Control Mediu a solicitat Asociației de proprietari demontarea schelei, însă dispoziția primarului nu a fost pusă în aplicare la termen de către reprezentanții asociației. În consecință, Poliția Locală Timișoara a aplicat măsuri contravenționale asociației, pentru ocuparea domeniului public fără achitarea taxei aferente. Menționăm că Asociația de proprietari nu are nici autorizație de construire și nici aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură pentru refacerea fațadei clădirii. Astfel, nu este justificată emiterea acordului de ocuparea temporară a domeniului public cu schelă”, a transmis instituția.

Vineri, echipele Colterm au demontat bannerul publicitar și o parte din structura metalică. De asemenea, marți, firma care a efectuat montarea schelei a finalizat acțiunea de demontare. Pentru lucrările efectuate de echipa Colterm, costurile vor fi suportate de asociația de proprietari.

schelaa3

schelaa1

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/