O almăjeancă a deschis în Spania, două cămine private pentru seniori. Povestea de succes a Mariei Nina Vuiescu

A plecat din țară în urmă cu 23 de ani, încrezătoare în forțele proprii, cu mari ambiții, dorindu-și un viitor mai bun.

Știa că dacă vrei cu adevărat, poți! Chiar fără niciun ajutor, fără clasicul sistem de pile și relații, fără obișnuitul „descurcat” românesc. Cu alte cuvinte, a vrut să-și încerce norocul printre spanioli, cu inima plină și mintea deschisă. L-a avut alături doar pe Dumnezeu!

 „Înainte de a veni în Spania, eu lucram la Centrul de Educație incluzivă „Primăvara” din Reșița. Pe vremea aceea, eram educatoare în sistemul de învățământ destinat persoanelor cu cerințe educative speciale și studentă la psihologie. Meseria mea de bază este de asistent medical generalist, ceea ce aici mi-a prins foarte bine. Am plecat pe vremea când România încă nu era membră a Uniunii Europene, iar în ceea ce privește dobândirea actelor de ședere, omologarea diplomelor de studii și stabilirea rezidenței erau o adevărată provocare. Greu de obținut, dar nu imposibil. Dovadă că am reușit! Primul meu job oficial aici, în Țara Bascilor, în orașul Vitoria-Gasteiz, a fost în spital, la oncologie, cu pacienți aflați în stadiu terminal. În 2008, am reușit să obțin un post la stat, într-un azil de bătrâni, unde mi-a plăcut foarte mult. Dar, înainte de asta, am mai lucrat o perioadă ca asistentă la chirurgie și în paralel am reușit să predau ore de specialitate în cadrul unor cursuri de formare profesională, organizate de INEP, instituția echivalentă cu agenția de șomaj de la noi. În majoritatea timpului am avut mai multe joburi în paralel.”   

Maria Nina Vuiescu știe că toate faptele sale bune. Empatia față de pacienți, profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul timpului, au fost răsplătite. „Mi-a încolțit în minte ideea de a deschide un azil de bătrâni și am împărtășit gândul acesta unei colege spaniole, care, surprinsă, mi-a tăiat elanul. Cu toate astea, nu m-am lăsat, dovedind faptul că chiar dacă sunt  străină, am aceleași șanse și drepturi cu spaniolii. Astfel, am deschis (prin preluarea afacerii) primul cămin de bătrâni unde erau găzduite inițial 14 persoane. Când am văzut că lumea mă solicită tot mai mult și că listele de așteptare sunt aglomerate, după doi ani, am deschis un alt cămin, fiind primul construit de la zero de către un dezvoltator imobiliar. Anul trecut în septembrie, am mai deschis încă un cămin, situat la doar 800 de metri distanță de celălalt, într-o zonă verde, departe de aglomerația urbană. L-am închis pe primul din nevoia de a asigura condiții superioare rezidenților noștri.”

De aproape zece ani, Maria Nina Vuiescu, este antreprenor, are propria afacere însemnând servicii oferite în două centre pentru persoane vârstnice, pentru care a obținut împrumuturi bancare foarte mari. A convins prin determinare, hotărâre și profesionalism. „Când au fost în inspecție din partea instituțiilor care acordă autorizări, clasificări și permise de funcționare, una dintre inspectoare m-a felicitat apreciindu-mi foarte mult munca.

Eu niciodată nu am făcut publică activitatea de la Residencia Betsaida sau de la Betania din Gasteiz, dar cu toate acestea s-a transmis din vorbă în vorbă care sunt condițiile din clădire și confortul asigurat beneficiarilor găzduiți câte unul în cameră. Pentru că în pandemie nu am avut nicio pierdere prin infectare cu  Covid, am apărut în presa locală ca exemplu de bune practici. M-au citat și în presa națională din România și am fost tare emoționată atunci. Cele două cămine ale noastre se bucură astfel de o foarte bună reputație. Lucrez de opt ani cu același colectiv de asistente, infirmiere și medici. De-a lungul timpului, am ajutat și asistente din România care s-au specializat la noi. Unele au rămas, altele au schimbat locul de muncă.”

În prezent în cele două cămine pentru seniori sunt găzduite 50 de persoane, deservite de 42 de angajați. Echipa este alcătuită din 30 de infirmiere și 12 specialiști: medic, asistente, psiholog, fizioterapeut, lucrător social, bucătărese și personal de curățenie. „Tot ceea ce facem ne revine integral, nu lucrăm cu servicii externalizate. Începutul a fost foarte greu, aveam doar 7 persoane în echipă. De multe ori eu coordonam și tot eu executam. Am muncit pe brânci, ani de zile, iar acum, alături de personal, culegem roadele. După pandemie, responsabilitățile le împart cu fiul meu, care a terminat în România, Facultatea de Management în Turism. A lucrat aici într-un birou de avocatură, dar l-am rugat să mă ajute să îmi fie mai ușor.”

          Primii pași către un viitor mai bun

„Am venit aici în anul 2002, cu sprijinul unei cunoștințe, în orașul Vitoria-Gasteiz, capitala provinciei Álava și a Comunității Autonome a Țării Basce, al doilea oraș ca populație din regiune, care are peste 220.000 de locuitori. Nu am știut limba spaniolă (castellana), iar euskera nici atât. Dar, rând pe rând le-am luat pe toate ca pe provocări peste care trebuia să trec. Mi-am scos verbele, am făcut comparații cu româna și în trei luni am reușit să conversez. În ceea ce privește omologarea studiilor știu  că am întâlnit oamenii potriviți, la momentul potrivit, două doamne: o avocată și o doctoriță. Am avut noroc de persoane de la care am putut să învăț, m-au înconjurat cu multă căldură, m-am putut baza pe ajutorul lor.”

În urmă cu 23 de ani, primii bani i-a câștigat îngrijind o persoană vârstnică și făcând curățenie în casa unei doctorițe. „Doar că eu nu am știut să fac așa ceva, m-a  îndrumat proprietara care și-a rupt din timp, mi-a arătat, apoi m-a găzduit în casa soacrei sale, devenită liberă. M-a ajutat să mă și integrez, fiindcă pe atunci nu aveam acte. De ce m-a ajutat, cum de m-a ajutat tocmai pe mine dintre atâția imigranți? Nu știu! Am rămas foarte impresionată și toată bunătatea aceea de care m-am bucurat, am vrut să o transmit mai departe.”

Nina Maria Vuiescu a locuit o perioadă în Reșița, dar provine din Valea Almăjului, din satul Borlovenii Vechi, județul Caraș-Severin și este foarte atașată de locuri, de oameni, de rădăcini. Revine acasă, printre ai săi, adică familia extinsă și prieteni, de câte ori timpul îi permite. Visul antreprenoarei este să termine de amenajat casa de la țară și mai ales, să-și publice cartea intitulată „La vida de una extranjera” sau povestea unei vieți petrecute printre străini. Drepturile de autor vor fi donate în scop caritabil. Este foarte bucuroasă pentru tot ceea ce a realizat și știe că cel mai important ajutor l-a primit întotdeauna de la Dumnezeu!

• Tweet
• Pin It