O profesoară din Timișoara a transformat pasiunea pentru limba franceză și limba română în misiunea vieții ei

De aproape douăzeci de ani, Lavinia Gheorghe este parte a sistemului de educație francez.

A fost învățătoare la mai multe școli private și de stat, a fost profesoară de engleză la nivel de liceu, a predat matematică, dar și limba franceză la clase speciale de copii cu probleme și educatoare la o grădiniță.

Stabilită în capitala Franței, în prezent este traducător-interpret autorizat la Curtea Națională a Dreptului la Azil din regiunea pariziană și de ceva timp predă și cursuri de limbă, cultură și civilizație românească pentru copii din comunități românești din zona pariziană. Sunt cursuri opționale oferite gratuit de către Guvernul României, cu sprijinul Institutului Limbii Române din București și al Ministerului Educației.

„La fiecare grupă, se studiază altceva. În funcție de vârstă. Cei mici învață să scrie, să citească, învață cifrele, le citesc povești. Cu cei mari am un program mai complex: facem și gramatică, studiem gramatica limbii române – scriere și citire – abordăm noțiuni generale de istoria și de geografia României. Totul este sub formă ludică, deoarece altfel copiii s-ar plictisi, chiar și cei mari. Facem jocuri cu specific lingvistic, care să le dezvolte vorbirea, vocabularul. Bineînțeles, învață și literatură, despre scriitorii noștri importanți, facem câte ceva despre tradițiile românești. Ceea ce mă bucură în relația cu elevii români este comportamentul diferit față de cel al elevilor francezi, este o diferență de la cer la pământ. Curioși, dornici să afle cât mai multe și cuminți. Pe când elevii francezi sunt mult mai rebeli și gălăgioși.”

Lavinia Gheorghe este voluntară la Primăria Generala din Paris și este membră în Consiliul Parizienilor Europeni, acolo unde reprezintă românii din Paris.

A ajuns în patria lui Voltaire în toamna anului 2003, cu o bursă Erasmus-Socrates pentru care a dat concurs, tocmai ca să-și dovedească sieși că e în stare să mute și munții din loc pentru marea sa pasiune: limba și literatura franceză.

„Am reușit la concurs doar doi studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara și ne-am dus la Universitatea din Montpellier. În urmă cu 22 de ani aveam o bursă de 120 de euro pe lună, în condițiile în care numai camera de cămin mă costa 119 euro. Aveam drept de lucru ca student, doar cu jumătate de normă. Pe atunci România încă nu era membră UE. M-am orientat către joburi part-time pentru studenți care mi s-au potrivit. Astfel, am fost agent de rezervări (trilingv) la Disneyland, am lucrat ca agent și consilier în turism la Oficiul de Turism 4* Montpellier, dar și  la aeroportul Roissy – Charles-de-Gaule, (al treilea cel mai mare din lume la vremea aceea). Astăzi privesc în urmă cu nostalgie, dar atunci pot spune că am luptat efectiv pentru supraviețuire… a fost foarte greu. Am muncit mult ca să ajung unde sunt și să fiu respectată după merit!”

Lavinia Gheorghe a terminat Facultatea de Litere, dublă specializare, Teologie ortodoxă-Limba și literatura franceză, dar și Colegiul de traducători de la Politehnica timișoreană. A mai urmat un Master 2 în Lingvistică și didactică la Universitate. Apoi, a efectuat studii în Franța: la Montpellier, un Master 2 (fiind, după aceea, doctorand) în Științele Limbajului și studii în Turism. La Paris, a urmat o Licență și un Master în Resurse Umane.

Ceea  ce este absolut onorant, la vremea plecării din țară, reușise cu brio la examenul de titularizare în învățământ, obținând post de profesor la Sânicolau Mare. Un concurs pentru care a fost necesar să învețe peste patru mii de pagini în două luni.

Experiența lumii pariziene 

Din 2008, timișoreanca s-a stabilit la Paris, oraș despre care spune că e minunat să-l vizitezi ca turist, dar să locuiești e foarte scump, dificil și periculos, unde e aproape imposibil de găsit o locuință de închiriat. A trecut prin două experiențe traumatizante pe stradă, unde a fost atacată, bruscată și jefuită de poșeta cu acte și bani. „Există mereu pericolul de agresiune, de furt, trebuie să fii cu ochii în patru, să te ferești de drogați, alienați, de bețivi aflați pe stradă, în metrou, în mijloacele de transport. Au escaladat violențele, atentatele, conflictele în spațiul public. Când ești o femeie singură, ești o pradă mult mai ușoară pentru ei. Mi-a fost spartă camera de cămin pe când eram studentă în Montpellier, rămânând și fără mica agoniseală pe care am avut-o. Mereu m-am gândit la siguranța din Timișoara mea natală, la plimbările lungi pe care le poți face prin parcuri și pe malul Begăi.

În Timișoara am o viață socială activă, am foști colegi, mai trăiește tatăl meu, pe când aici mă lovesc de răceala francezilor. De câte ori mă întorc din țară mă cuprind nostalgiile și lucrez intens la gândul care mi-a încolțit: oare cum ar fi acasă definitiv? De la pandemie parcă toate s-au schimbat. În Franța nimeni nu mai comunică altfel decât prin mesaje. Lumea este foarte ocupată. Peste tot oamenii sunt cu căștile în urechi, cu telefoanele în mâini. Francezii sunt foarte politicoși, dar distanți și reci.”

E costisitor să trăiești la Paris, dar oferta culturală și deschiderea pe care ți-o dă acest oraș cosmopolit merită orice sacrificiu. Cel mai greu pare statutul de „imigrant”, de a fi privit ca un străin, uneori chiar să trebuiască să porți povara imaginii negative pe care o au românii în Franța. „Am luat-o ca pe o provocare, am realizat repede că sunt singura responsabilă și capabilă să mă integrez, să mă fac apreciată pentru ce sunt eu.”

Lavinia Gheorghe a identificat și elemente pozitive în societatea franceză: „Nimănui nu-i pasă cum arăți, cum te îmbraci, nimeni nu-ți are grija, nu te bârfește, nu te arată cu degetul, nu te judecă. În România încă sunt preconcepții. Foarte mulți îi judecă pe ceilalți. Acasă, după un număr de ani ești deja bătrân. Pe când în Franța la 50 de ani îți începi viața, la 70 încă ești tânăr, nu există vârstă pentru a reuși, pentru a iubi, pentru a face orice.” 

Încă ceva de neomis, în Franța este ofertant sistemul de securitate socială bine pus la punct, adică există o foarte bună calitate a vieții și a serviciilor medicale. Nici o persoană nu este lăsată pradă nevoilor, sunt asigurate numeroase gratuități, subvenții pentru un trai decent și acces la sistemul sanitar.

În acest context, tânăra profesoară de franceză spune că, deși pare suspendată între două lumi, deocamdată își rezervă timp pentru a pune lucrurile în balanță. Are nevoie de timp pentru a lua decizia cea bună! Înapoi în România e după pofta inimii, a rămâne în Franța pentru stabilitate, e glasul rațiunii. Sunt foarte importante alegerile, dar și momentele de „restart”!

Sursa foto: arhiva personală Facebook

 

• Tweet
• Pin It