O parte a delegației ce va decerna, vineri, Timișoarei trofeul „Mărul de Aur” a ajuns la Timișoara, pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia”.
Trofeul este un fel de „Oscar” în domeniul turismului și va ajunge în orașul de pe Bega în noaptea de miercuri spre joi, alături de ceilalți membri ai delegației.
„Cu martori de față, adică Simion Giurcă, președintele Asociației de promovare a Timișoarei care a așteptat delegația, am primit de la Salah Attia, vicepreședintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, FIJET, și de la Ștefan Baciu, președintele Clubului Presei de Turism FIJET România, confirmarea că premiul va ajunge vineri la ceremonie. Va fi un moment important pentru oraș, dar și pentru asociația care se ocupă să pună Timișoara pe harta destinațiilor extraordinare”, au transmis reprezentanții Aeroportului Timișoara.
Vineri, în Sala Senatului a Universității Politehnica Timișoara, primarul Dominic Fritz va primi trofeul „Mărul de Aur”, în semn de recunoaștere a eforturilor municipalității de promovare a Timișoarei ca destinație turistică, pe plan intern și internațional.