O nouă surpare la Pasajul Solventul din Timișoara

surpare pamant pasaj solventul timisoara
dri startup cs(1000 x 200 px) alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

S-a surpat din nou pământul între liniile de cale ferată pe șantierul Pasajului Solventul din Timișoara. Trenurile nu au fost afectate.

Surparea a survenit, joi, spun reprezentanții CFR Timișoara, care menționează că nu a existat niciun pericol pentru circulația trenurilor.

„În urma discuțiilor cu specialiștii care au evaluat surparea apărută ieri, nu există nicio afectare a circulației trenurilor și, bineînțeles, nu a existat niciun pericol pentru circulația trenurilor. În momentul surpării, circulația a fost deviată pe altă linie, iar în cel mai scurt timp situația va fi remediată de constructor”, ne-au transmis reprezentanții Regionalei CFR Timișoara. Primăria Timișoara, prin constructorul Pasajului Solventul, încearcă să remedieze situația. Lucrările vor fi monitorizate centimetru cu centimetru.

„Siguranța pasagerilor este prioritară, motiv pentru care, odată cu apariția cedării locale, reprezentanții municipalității și ai constructorului au evaluat situația împreună cu cei de la CFR. Circulația feroviară nu a fost pusă în pericol, a fost deviată temporar, iar monitorizarea liniilor de cale ferată va continua atent, la fiecare centimetru de avans al chesonului. Constructorul va remedia situația, așa cum s-a procedat și la prima surpare, astfel de provocări fiind anticipate”, a transmis pentru Express de Banat și Primăria Timișoara.

O situație similară a apărut și în ianuarie. Atunci, pământul s-a surpat între linii aproape de Gara de Nord Timișoara și trenurile au fost afectate. Împingerea chesonului a fost puțin sistată și apoi lucrările au fost reluate, dar într-un ritm mai lent.

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/