O handbalistă originară din Timișoara joacă în sezonul 2024-2025 în Bundesliga

handbalistele romance ana nyisztor si diana orsan

Handbalul juvenil românesc își consolidează prezența pe scena internațională. Două jucătoare din România au contribuit decisiv la calificarea echipei germane Soester TV în Bundesliga, categoria „weibliche B-Jugend”, pentru prima dată în istoria clubului.

Cele două sportive sunt Ana Nyisztor, născută la Timișoara, și Diana Orșan din Bistrița. Ele fac parte din generația 2008-2009.

Ana Nyisztor este o jucătoare completă și versatilă, capabilă să joace pe orice poziție. Deși este dreptace, echipa a resimțit lipsa unei jucătoare de mână stângă pe extrema dreaptă. Datorită talentului și capacității de adaptare, Ana a fost plasată pe această poziție, reușind să își depășească în mod constant adversarele în duelurile directe și să înscrie numeroase goluri. Adaptabilitatea și viziunea sa au transformat-o într-un jucător indispensabil pentru Soester TV.

Ana a devenit, în sezonul 2021-2022, vicecampioană a regiunii Westfalia, alături de echipa HLZ Ahlen, clasându-se pe locul al doilea, în spatele echipei Borussia Dortmund. La acel nivel de vârstă, campionatul Westfaliei este cea mai înaltă competiție din Germania. În acel sezon, Ana a evoluat pe poziția de centru și inter dreapta.

Diana Orșan, originară din Bistrița, evoluează pe postul de pivot și este o piesă centrală în echipa Soester TV. Prin poziționarea sa strategică și capacitatea de a crea spații în apărare și atac, aceasta a devenit un lider pe teren și un factor cheie în echilibrul echipei.

Soester TV este o echipă de handbal din micul oraș Soest, situat în Renania de Nord-Westfalia. Calificarea echipei Soester TV în Bundesliga este o realizare istorică pentru club și un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate sportivă locală.

Notă: În fotografia principală, Ana Nyisztor poartă numărul 55, iar Diana Orșan – 88. Credit foto – Lili Funke

 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/