Proiectul inițial de transport public în comun la Caransebeș ar urma să se (re)întregească. Și asta întrucât s-a început procedura și pentru achiziționarea celor două microbuze, de către operatorul de transport, după un litigiu care a blocat planurile municipalităţii.
Potrivit directorului Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu, de mai bine de un an de zile serviciul de transport s-a aflat în litigiu cu firma care s-a obligat că vinde prin licitație municipalității două microbuze. Însă, din varii motive, cele două mijloace de transport nu au mai fost livrate beneficiarului.
În aceste condiții, Transal Urbis a dat în judecată firma IAC Management din București, pentru că nu a respectat caietul de sarcini și a îngreunat procedural achiziția microbuzelor, în condițiile în care banii, în sumă de 580.000 lei, nu au fost plătiți și se află și acum în contul societății de salubritate și transport din Caransebeș. În urma pierderii procesului, firma IAC Management are de plătit ca daune și cheltuieli de judecată suma de 130.963 de lei societății de transport din Caransebeș.
Directorul Ovidiu Chimigeriu a adus toate aceste precizări în ședința de Consiliu Local din luna mai, după ce în ședința de lucru din aprilie a fost acuzat de către grupul PSD de faptul că pune la cheltuială societatea pentru angajarea unei firme de avocatură, în timp ce Primăria și Transal plătesc juriști care ar trebui să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu.
Interesant este faptul că IAC Management nu are obiect de activitate construirea sau măcar asamblarea de microbuze, ci este o societate comercială cu răspundere limitată cu obiect de activitate „consultanță pentru afaceri și management”, iar pe rolul Tribunatului București, din 2009 până în prezent, a avut 26 de procese, în care implicate sunt Primăria Oradea, Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi sau ANAF.
Directorul Transal Urbis ne-a precizat că procesul s-a derulat la Tribunalul Caraș-Severin, unde operatorul caransebeșean a primit câștig de cauza, sentința fiind contestată la Curtea de Apel Timișoara, care a respins apelul societății din București.
„Avem nevoie de introducerea acestor două microbuze pe traseul transportului public în comun, pentru că avem zone în care autobuzele nu au cum să pătrundă. Și mă refer aici la zona Spitalului Municipal, la Valea Cenchii sau Triaj. Urmează licitația pentru cumpărarea celor două microbuze și să sperăm că procedura de achiziție nu va dura foarte mult, pentru ca din această vară să introducem pe traseu și aceste microbuze”, ne-a declarat Ovidiu Chimigeriu, directorul Transal Urbis.