Dispariția unui copil este cu siguranță cea mai mare tragedie a familiei. La fel ca în cazurile atât de mediatizate de la Caracal, speranța moare ultima, iar în lipsa unui cadavru, apropiații se agață de orice. La Reșița, cazul unei fetițe de doar 6 ani este învăluit în mister. Din anul 2006!
Poate cel mai enigmatic caz de dispariție din Caraș-Severin este cel al unei minore care, la data dispariției, avea doar 6 ani. Fetița se afla la joacă, împreună cu un alt copil de 8 ani, pe malul Bârzavei. Din cauza debitului mare al apei de la acea dată (14 aprilie 2006), minora a fost luată de curenți. În ziua fatidică purta pantaloni 3/4 de culoare roșie, maiou de culoare albă, șlapi de culoare deschisă. De atunci, nu a mai fost găsită. În lipsa unui cadavru, autoritățile nu pot închide cazul, iar familia nu a renunțat la ideea de a-și găsi copilul. Așa că Dana-Daniela Baciuna figurează în continuare pe lista copiilor dispăruți.
„Este vorba despre o fetiță care pe vremea aceea avea 6 ani și care a fost luată de apele râului Bârzava. La fața locului era încă un copil de 8 ani care a strigat după ajutor și mai multe persoane adulte au venit pe malul apei, încercând să ajute, însă niciunul nu a intrat în apă, fiind învolburată și tulbure. Nefiind găsit corpul, nu a fost declarat decesul. În lipsa corpului, se poate declara decesul prin hotărâre judecătorească, la solicitarea familiei. Familia nu a făcut demersurile.”, explică Dinu Nicorici, comisar-șef al IPJ Caraș-Severin, pentru Express de Banat.
Așadar, ancheta, bazată pe declarațiile unui martor în vârstă de 8 ani, bate pasul pe loc de peste un deceniu! Trupul micuței Daniela nu a fost găsit nici până astăzi.
CITEȘTE ȘI: Peste 140 de bănățeni, căutați de autorități! De ani întregi!
Specialiști din obstetrică-ginecologie, neonatologie și domeniile conexe se reunesc în capitala Banatului Montan pentru a pune pe masa discuțiilor subiectul: „Medicina prenatală și ginecologia modernă”. Centrul Multifuncțional Reșița va...
50 de cadre didactice din învățământul preșcolar au finalizat programul de formare continuă „Abilitare curriculară pentru educație timpurie”, organizat de Casa Corpului Didactic Caraș-Severin (CCD). Inițiativa vine într-un moment...
Alina Dragomir |
22 April 2026
Cei mai buni medici din Banat vin la Reșița, la invitația Medici’s – MedLife!
Roxana Bălan |
26 April 2026
ANM: Vânt puternic în toată țara. Județele Caraș-Severin și Timiș, sub Cod galben!
Dani Stanciu |
26 April 2026
Roxana Bălan |
26 April 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

