O femeie a născut pe peronul Gării Timișoara Nord

bebelus nascut peron gara timisoara nord

O femeie a născut, marți seara, pe un peron din Gara Timișoara Nord. Polițiștii au ajutat-o până la sosirea medicilor și a ambulanței.

Oamenii legii au primit un apel la 112 și au fost anunțați că o femeie aflată pe o bancă pe peron era pe punctul de a naște.

„Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au început să caute și, pe peronul 6, au găsit o femeie al cărei nou-născut se grăbea să vină pe lume. Un polițist a rămas cu aceasta pentru a o liniști, în timp ce colegul său a plecat să aducă prosoape. În cel mai scurt timp, au sosit și echipajele medicale, care au ajutat-o pe femeie să ducă procesul la final”, a transmis IPJ Timiș.

Bebelușul a fost numit Ciprian și este perfect sănătos. A primit nota maximă de la medici. Are 3,4 kilograme și 51 de centimetri.

Ciprian, bebelușul născut în Gara Timișoara Nord

Ciprian, bebelușul născut în Gara Timișoara Nord

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/