O adolescentă de 17 ani a murit la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, după ce a ajuns în stare gravă în Urgențe.
Fata a fost adusă la spital, în 9 noiembrie, cu convulsii și brahicardie severă. Familia a spus că tânăra ar fi ingerat fructele unei plante ornamentale.
„În data de 9 noiembrie, în jurul orei 19.30, s-a prezentat o fetiță cu vârsta de 17 ani, în stare gravă, cu convulsii și brahicardie severă. Familia spune că starea a debutat post-ingestie de fructe de la o plantă ornamentală. În cursul internării, pacienta a prezentat la ora 20.30 primul stop cardiorespirator, starea s-a menținut foarte gravă pe tot parcursul internării. S-a solicitat suport multidisciplinar de la Institutul de Boli Cardiovasculare, cardiologie pediatrică, UPU Județean. Din păcate, toate manevrele nu au fost cu succes, s-a declarat decesul la ora 2.55 în data de 10 noiembrie.”, a declarat pentru expressdebanat.ro medicul Iulia Bagiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală.
„La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 10.32, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați de un cadru medical cu privire la decesul unei minore, în vârstă de 17 ani, internată la Spitalul Louis Țurcanu din data de 9 noiembrie 2025, care prezenta o stare de somnolență.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, trupul neînsuflețit fiind transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.”, au anunțat polițiștii timișeni.
Poliția continuă ancheta pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.
Apar noi detalii în cazul adolescentei de 17 ani care a murit la Spitalul de Copii din Timișoara. Tânăra, pe nume Andreea, era elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, olimpică la biologie.
Potrivit surselor expressdebanat.ro, Andreea ar fi ingerat fructe ale plantei taxus baccata (tisa), o specie ornamentală întâlnită frecvent în parcuri și cunoscută ca fiind toxică. În jurul orei 15, ea i-ar fi spus mamei ce a consumat. Starea i s-a agravat treptat, iar familia a solicitat ajutor medical. Adolescenta a ajuns la UPU în jurul orei 19.30, în stare gravă. Cinci ore au încercat medicii să o resusciteze, după ce a avut primul stop cardiorespirator. Din păcate, organismul tinerei nu a mai răspuns la intervenții, iar decesul a fost declarat în cursul nopții.
„Din discuțiile purtate cu reprezentanții Spitalului de Copii din Timișoara, a reieșit faptul că este vorba despre un suicid, fără ca alte detalii să fie comunicate până la acest moment. Inspectoratul Școlar Județean Timiș este alături de familia îndurerată, de colegii și profesorii elevei, exprimându-și întreaga compasiune în fața acestei pierderi de neînțeles.”, a declarat Aura Danielescu, inspectorul școlar general de Timiș.
Se pare că Andreea se confrunta de mai multă vreme cu probleme emoționale și ar mai fi existat tentative anterioare.
Într-un mesaj transmis tuturor școlilor, Inspectoratul recomandă dascălilor să acorde o atenție sporită stării emoționale a elevilor și să folosească resursele de consiliere disponibile.