O clădire emblematică din centrul Timișoarei, renovată complet

stiri din Timisoara: Primaria a modernizat Colegiul Emanuil Ungureanu

Clădirea Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara a fost modernizată complet de primărie, în urma unei investiții de 29 milioane de lei.

Primăria Timișoara anunță că investiția în cele două corpuri de clădire vechi de peste un secol ale Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” se apropie de etapa recepției. Așadar, elevii vor putea reveni în sălile de clasă începând cu noul an școlar.

Proiectul municipalității a inclus renovarea completă a 25 de săli de clasă, 12 laboratoare, trei ateliere, două săli de bibliotecă și câte o încăpere pentru clubul elevilor, sală festivă, sală de recreere și sală pentru echipamente sportive. De asemenea, structura de rezistență a fost consolidată, acoperișul a fost înlocuit, rețelele electrice și sanitare sunt noi, fațada și interioarele au fost renovate, iar în prezent se fac retușuri. Suprafața desfășurată pe care s-a intervenit pentru modernizarea școlii este de aproape 24.000 mp. În ceea ce privește amenajările exterioare, acestea sunt gata în proporție de 90%.

fatada colegiului ungureanu din timisoara dupa renovare

Fațada Colegiului Ungureanu din Timișoara după renovare

Mă bucur că în această toamnă vom avea mulți copii fericiți să vadă că școlile lor s-au modernizat și că au condiții de studiu de secol 21. Acum, 2 luni am finalizat noul corp de clădire la Școala 13 din Calea Șagului, cu toate clasele dotate cu mobilier nou și echipamente de ultimă generație. Acum a venit rândul Colegiului Tehnic Ungureanu, fostul liceu Electromotor, unde am reabilitat și echipat cele două clădiri ale școlii. E una din clădirile emblematice din centrul Timișoarei, unde, de peste 100 de ani, învață carte și meserie generații de tineri. Nu ne oprim, mai avem multe șantiere de finalizat și ne pregătim să deschidem altele noi. Educația este una din prioritățile noastre strategice”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Investiția Primăriei Timișoara în clădirea fostei școli orășenești de meserii se ridică la 29 de milioane de lei și este completată de dotări cu mobilier și echipamente IT, în valoare de peste 1,1 milioane de lei. Astfel, pentru cele două corpuri ale colegiului, primăria a achiziționat 60 de calculatoare, 36 table interactive, sisteme de evaluare simultană pentru 30 de elevi, imprimante, smart TV, imprimante multifuncționale, stație cu amplificator. Totodată, primăria dotează Colegiul „Ungureanu” cu 32 de table magnetice, 370 de bănci cu scaune, 14 catedre, 30 de dulapuri cu polițe reglabile, 128 de cuiere montate pe perete, spaliere, mese de consiliu și prezidiu, scaune pentru sala festivă, scaune de vestiar, flipchart-uri și un avizier. În perioada următoare, va fi făcută achiziția pentru echipamentele speciale necesare în ateliere.

cladirea colegiului ungureanu din timisoara renovata

Clădirea renovată a Colegiului Ungureanu din Timișoara

primaria timisoara pregateste receptia lucrarilor la colegiul ungureanu

Primăria Timișoara pregătește recepția lucrărilor la Colegiul Ungureanu

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/