Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc, astăzi, după ora prânzului, în satul Rusca, comuna Teregova.
În accident au fost implicate o ambulanță de tip A (dializă), care transporta un pacient, și un autoturism, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin.
În urma accidentului, doi bărbați de 57 și 58 de ani au fost transportați la spital, cu politraumatise, dar conștienți. Este vorba despre pacientul din ambulanță și pasagerul din autoturism.
„Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportate la spital. Pacientul din ambulanța SAJ a fost preluat și transportat de echipajul SMURD, iar pasagerul din autoturism a fost transportat de echipajul SAJ”, mai precizează ISU „Semenic”.
Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului.
Fotografia principală are titlu ilustrativ