În momentul în care unul dintre simbolurile naționale, situat în Caraș-Severin, Semmeringul bănățean, se zbate între viață și moarte pentru ca traficul zilnic să fie menținut pe ruta Oravița-Anina, un alt monument istoric din Banat a pierdut lupta în fața nepăsării autorităților.
Cea mai veche cale ferată de pe teritoriul României, Baziaș-Oravița, finalizată în anul 1854, care urmărea traseul: Baziaș – Biserica Albă (Serbia) – Jasenovo (Serbia) – Iam – Oravița, traseu datorită căruia Banatul era considerat „Grânarul Austriei”, asta pentru că „vienezii mâncau pâine din făina de la Berliște, Vrani, Iam”, pare să-și mai găsească utilitatea doar la fier vechi, autoritățile române având parcă alte preocupări decât să mențină strălucirea de altădată a simbolurilor țării și să militeze ca acestea să fie cunoscute peste tot în lume.
Gara din Berliște sau cea din Iam, spre exemplu, finalizate undeva în 1870, după cum își amintește edilul Nicolae Orăvicean, au ajuns astăzi adevărate ruine, Ministerul Transporturilor, „în loc să le protejeze pentru că întrunesc, atât din punct de vedere arhitectural, cât și din punct de vedere al vechimii, condițiile de a intra în categoria monumentelor istorice”, a preferat să le așeze pe un piedestal de bălării în detrimentul conservării acestora.
„Gara din Berliște și cea din Iam au început să se ruineze în urmă cu aproximativ zece ani, în timp ce, pe traseul: Iam – Berliște – Răcășdia – Oravița, nu mai există mișcare de mai bine de cinci ani. Nimeni nu a mai avut o responsabilitate pe clădiri. S-au ruinat.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, Nicolae Orăvicean, primarul comunei Berliște.
În ciuda faptului că edilul-șef al comunei cărășene a făcut nenumărate interpelări pentru ca Ministerul Transporturilor să cedeze clădirile administraţiei publice locale pe care o conduce, răspunsul celor de la București, devenit un laitmotiv în astfel de probleme, a fost unul și același : „Clădirile au fost scoase la licitație, dar nu s-a prezentat niciun operator”.
Mai mult decât atât, Orăvicean nu poate înțelege de ce România, spre deosebire de alte țări precum Franța, Austria, Belgia caută să nimicească traficul feroviar, când acesta este „cel mai ieftin, cel mai convenabil și cel mai rapid mijloc de transport”.
Cu toate că modul de acțiune al autorităților în această situație îi lasă un gust amar, șeful comunei Berliște are și o explicație pentru faptul că la noi tot ce e bun e sortit eșecului: „La noi a fost interesul să falimenteze, să le ia nu știu cine, să tăiem, la fier vechi, locomotivele și vagoanele, să scoatem șina de cale ferată și să o ducem, la fel, la fier vechi”.