Peste 900 de proiecte au fost contractate până acum prin Programul Operațional Regional 2014-2020, numai în regiunea de vest. Valoarea totală a acestora este de aproape 1,15 miliarde de euro, bani europeni care au fost sau urmează să fie investiți în zonă, până la finalul acestui ciclu. Dacă bani sunt, avem totuși o problemă cu cei care ar trebui să scrie proiectele.
„Este o cifră record ca număr de proiecte. Am însumat atât proiectele publice, cât și cele private, ca să aveți o imagine de ansamblu pentru că proiectele private nu sunt foarte mari, dar sunt mult mai multe. Proiectele publice sunt mai puține, dar sunt cu valori foarte mari. Ca valoare cea mai mare este Culoarul Mureș-Nord – 32 de milioane de euro și drumul județean de la Arad – 28 milioane de euro.”, a spus directorul ADR Vest, Sorin Maxim.
În context, directorul ADR Vest amintește și de capacitatea administrativă care „gâfâie”, atunci când vorbește despre implementarea proiectelor.
„Suntem cu absorbția la 70% față de valoarea alocată, dar încă față de contractat mai avem destul de mult, suntem la 39%, ceea ce va crea o presiune foarte mare pentru anul viitor. Avem o problemă cu valoarea totală contractată. (…) Această cifră mai spune că, capacitatea administrativă gâfâie, mai ales că (…) există multe proiecte care au pornit din PNRR, mai sunt proiecte pe programe naționale, deci cred că ăsta poate fi un deziderat pentru perioada următoare: creșterea capacității instituționale. (…) Nu aș lua-o ca pe o vină a administrației, vreau să spun că din punct de vedere al contextului instituțional care este oferit la momentul acesta, respectiv că nu pot să își angajeze și au un blocaj în zona de personal, plus că nu există un sistem care să pregătească permanent oameni la un nivel superior de performanță și cred că și din punct de vedere al motivației mai ar fi loc de a oferi soluții pentru a putea atrage oameni competenți în acest sistem. Sunt foarte multe autorități publice care depind de una-două persoane resursă. Vă spun sincer că dacă aceste persoane și-ar încheia activitatea, ar fi o mare dificultate pentru autorități să își ducă proiectele la bun sfârșit. Asta în condițiile în care s-au dublat resursele alocate autorităților, nu și alocarea oamenilor.”, a explicat Sorin Maxim.
Revenind la Programul Operațional Regional 2014-2020, la nivel de județe, în Arad au fost atrași peste 219 milioane de euro care au fost investiți în 161 de proiecte. În Caraș-Severin sunt 127 de proiecte cu o valoare totală de 244,19 milioane de euro. Hunedoara are 261 de proiecte finanțate prin Regio-POR 2014-2020, totalizând peste 332 milioane de euro; în timp ce Timișul are 357 de proiecte cu o valoare totală de aproape 350 de milioane de euro.
În ce se investesc banii?
Investițiile vor ajunge în 119 instituții de învățământ construite, reabilitate sau dotate; 17 ambulatorii și tot atâtea unități de primiri urgențe reabilitate și dotate; 158 de ambulanțe achiziționate; peste 10.000 de apartamente reabilitate termic; peste 40 de centre sociale construite, reabilitate și modernizate și peste 230.000 de persoane sprijinite, din rândul celor care trăiesc în zone urbane marginalizate.
Peste 350 de kilometri de drumuri publice sunt în diferite stadii de reabilitare sau modernizare. Tot cu ajutorul banilor europeni, regiunea va avea peste 220 de mijloace de transport în comun noi, 56 kilometri noi de piste de biciclete și peste 530 km rețea iluminat public creată, modernizată, extinsă.
În privința spațiilor verzi, prin Regio-POR 2014-2020, peste 620.000 de metri pătrați au fost sau urmează să fie creați sau modernizați în regiune; peste 360 de metri pătrați de infrastructură publică a fost sau urmează să fie reabilitată în stațiunile turistice, iar 25 de obiective de patrimoniu au fost restaurate sau sunt în curs de restaurare.
Dacă ne referim la mediul privat, aproape 500 de IMM-uri au fost finanțate, iar peste 1.700 de locuri noi de muncă au fost generate cu ajutorul investițiilor prin bani europeni.