Număr de telefon special pus la dispoziția consumatorilor

black guy talking on phone choosing fruits shopping in supermarket

InfoCons pune la dispoziția consumatorilor numărul 021 9615​ destinat protecției consumatorului, alături de Aplicația Gratuită InfoCons.

InfoCons pune la dispoziția tuturor cetățenilor, în calitatea lor de consumatori, numărul de telefon 021 9615 destinat protecției consumatorilor InfoCons. Numărul este apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal.

În momentul apelării la numărul 021 9615, consumatorii au acces direct și rapid la informații precum: consiliere și consultanță; modalitatea de a depune o sesizare.

Pe tot parcursul apelului, consumatorii vor fi îndrumați prin intermediul tastelor, astfel încât aceștia să afle rapid informațiile de care au nevoie. De asemenea, prin apelarea la numărul 021 9615 consumatorii sunt sfătuiți cu privire la probleme din diverse domenii, precum: achiziții online, asigurări, drepturile pasagerilor în transportul aerian, garanții, pachete de servicii turistice, practici comerciale incorecte, serviciile financiar bancare, serviciile medicale, siguranța produselor și telecomunicații, drepturile asiguraților de servicii medicale în condițiile legii.

InfoCons a lansat astfel două instrumente indispensabile. Pe lângă numărul de telefon 021 9615, există și aplicația Gratuită InfoCons prin care consumatorii pot apela rapid și ușor toate numerele de urgență la nivel județean, național și internațional (Ambulanță, Poliție, Protecția Consumatorilor, Pompieri, Poliția de Frontieră, Turism, Direcții de Sănătate Publică, Primărie, Mediu, Telecomunicații etc), dar pot și depune o sesizare direct din aplicație în cazul în care întâmpină probleme cu produsele agroalimentare sau produsele electronice și electrocasnice precum frigidere, mașini de spălat haine, mașini de spălat vase, uscătoare, televizoare. De asemenea, pot afla timpii de așteptare, în timp real, la punctele de trecere a frontierei din România, pot descoperi alertele pentru produsele alimentare și nealimentare însoțite de imagini, informații despre țara care notifică, detalii produs, momentul în care alerta intră în vigoare etc.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/