Liderul PNL Caraș-Severin își averizează colegii de partid că excluderea lui Adrian Torma poate fi doar prima acțiune în ceea ce el numește „curățenia de vară”!
În rândurile liberalilor cărășeni e forfotă mare. Unii se așteaptă ca dintr-un moment în altul să fie dați afară din partid, alții pregătesc riposte împotriva celor care au votat pentru excluderea lui Torma. Cu alte cuvinte, liberalii se mazilesc între ei. În tot acest timp, Marcel Vela încearcă să limpezească apele. Astfel că lansează un avertisment. „Toți cei care încalcă Statutul și nu mai vor să facă parte din PNL, pentru că suntem liberali, au libertatea să își aleagă orice echipă sau orice drum doresc, fiind probabil conștienți că atunci când aderi la o organizație și esti primit cu brațele deschise, mai ești făcut și primar fără nicio probă anterioară de fidelitate sau conștiință liberală, nu trebuie să o jignești sau să o trădezi. Filiala PNL este ca o corabie cu un echipaj puternic care, în opoziție fiind, a navigat cu greu prin toate golfurile din judeţ ca să obţină în 26 mai o victorie ce a deranjat multe clanuri de șmecheri din județul Caraș-Severin. Cei care nu s-au integrat în echipa PNL în această cursă şi au încercat să strice busola, să boicoteze vela sau să blocheze cârma pentru interese personale este firesc să-i debarcăm în primul port, indiferent de simpatiile sau antipatiile unora sau altora”, a afirmat Vela.
Senatorul liberal a oferit amănunte și despre executarea primarului de Moldova Nouă. Eșecul PNL pe Clisura Dunării n-ar fi fost întâmplător. Torma ar fi tras cu adversarii PNL! Iar oricine altcineva va comite aceeași greșeală va avea o soartă similară. „Am decis să nu mai tolerăm la bordul PNL vreun membru care să saboteaze munca celorlalți camarazi. Aici nu este vorba de orgolii, este pur și simplu vorba de viitor şi de respectul pentru efortul întregii echipe care înfruntă cu demnitate toate furtunile unei guvernări ostile. Este vital, până la urmă, să salvam împreună județul Caraș-Severin și România, nu să oferim la nesfârșit iertări bisericești, examene de fidelitate sau probe de caracter. Sunt conștient că și în următoarele curse vom deranja la fel de mult câștigând și alegerile Prezidențiale, Locale și la Consiliul Județean, cât și cele parlamentare. Nu va fi ușor, dar vă garantez că nu voi ceda la atacuri, jigniri, piedici, diversiuni sau amenințări, indiferent de numele celor care se opun sau le fac”, a mai spus Marcel Vela.