Blestemele trecutului îi ajung din urmă pe liberalii conduși de Marcel Vela. Alții, mai credincioși din fire, sunt de părere că Dumnezeu nu bate cu boata, ci cu socoata. Și într-un caz, și într-altul, trecutul de care se face vorbire este de dată recentă, unul în care PNL a fost pur și simplu urât de o bună parte a electoratului din Moldova Nouă.
Ne amintim cu toții circul de la alegerile locale din toamna anului trecut, când liberalii au vrut cu tot dinadinsul să-i arate primarului câștigător, Adi Torma, că ei dau ora exactă în România acestor vremuri. Nu că ar fi ceva nou în politica de târlă, doar am vrut să reamintesc contextul în care la Moldova Nouă s-au anulat alegerile pentru a face pe plac ălora de la guvernare. Ca într-un roman de Kafka, Torma a fost trimis la plimbare, iar între timp a urcat pe Muntele Athos (să se roage, bineînțeles). Ăia legați la ochi și cu balanța în mână au pus de alegeri noi. Era singura variantă de a-l scoate primar pe candidatul liberal. Și au reușit!
De aici începe povestea aia cu Dumnezeu care nu doarme și care, din fericire, nu ține seama de culoarea politică. Unii spun că, de când cu pandemia asta de coronavirus, Cel de Sus ar face alergie la culoarea galbenă. Eu nu cred că Divinitatea se bagă în mojiciile pe care le fac oamenii pe pământ. Dumnezeu nu e ca Iohannis care se crede deasupra legii. Ori ca Cîțu, ăla care își face freza cu prosopul. Dar, dacă ai greșit, plătește, frate! Chiar dacă te numești Ghiță Românu, primar de două mandate la Anina. Te-a găsit ANI incompatibil, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o sentință definitivă, dă-te la o parte, domnu’ Ghiță. Nu încerca să te cramponezi de faptul că liberalii matale sunt la putere. Ce are sula cu Prefectura? Ai greșit, chiar și din prostie, fă pasul înapoi și arată-ne că ai… Știi matale ce. Chestiile alea în pantaloni. Sau că nu le porți doar să te fudulești cu ele.
Știu, e nedrept că trebuie să plătești pentru ce au făcut camarazii tăi la Moldova Nouă. Dar asta-i viața. Cu ce mână dai, cu aia primești. Fii bărbat și lasă-l pe altul să conducă primăria. Nu mai aștepta o minune de la partid, de la Justiție, că, te asigur, de data asta camarazii tăi, cât or fi ei de liberali, n-au cum să te ajute. Așa că nu te tângui, domnu’ Ghiță, că așa-i în viață, mai trebuie să și pierzi din când în când!