Proprietarul terenului de lângă Primăria Timișoara, pe care se află și clădirea Liceului de Arte Plastice, s-a răzgândit. Nu mai vrea să realizeze un ansamblu imobiliar uriaș, așa că este dispus să vândă terenul. Doar că Primăria Timișoara nu vrea să-l cumpere, momentan, având în vedere prețul prea mare solicitat.
Nu se mai construiește niciun ansamblu imobiliar lângă Primăria Timișoara. Planul Urbanistic Zonal al acestui mare proiect imobiliar care ar fi trebuit realizat pe terenul pe care se află și clădirea care a adăpostit Liceul de Arte Plastice a expirat joi. Proiectul prevedea un bloc cu zece etaje, o parcare subterană, un hotel și spații pentru cultură și locuințe.
În condițiile în care nu se mai realizează niciun ansamblu imobiliar, proprietarul terenului este dispus să vândă terenul. Doar că solicită peste 11 milioane de euro, așa că Primăria Timișoara nu vrea să-l cumpere, momentan.
„La vremea lui, Planul Urbanistic Zonal al unui mare proiect imobiliar pe terenul de lângă primărie, gândit cu prețul demolării Liceului Israelit (de Arte) și a Inspectoratului Școlar a stârnit multe reacții vehemente. Azi (n.r. joi), a fost ultima zi în care acest PUZ a fost valabil. În Consiliul Local, proprietarul terenului și-a exprimat intenția de a-l vinde și, așa cum cere legea pentru clădirile și terenurile din zona de monumente, a întrebat municipalitatea dacă nu vrea să-l cumpere. Prețul cerut: 11,2 milioane de euro. Cred în valoarea acestui loc: atât ca poziție, cât și ca istoriei și memorie urbană. Da, vreau să obținem pentru Timișoara acest teren, dar nu în orice condiții. Nu vreau să luăm decizia neinspirată de a cumpăra la un preț supraevaluat un teren cu clădiri, pe care în 2016 aceiași proprietari au vrut să-l vândă cu cinci milioane de euro. Și pe care administrația de atunci, cu largul concurs al unor consilieri care sunt și azi în funcție, a decis să nu-l cumpere. Dacă proprietarul nu va reuși să-l vândă cu peste 11 milioane de euro, pentru orice modificare de preț – în sus sau în jos – este obligat de lege să vină din nou în Consiliul Local pentru exercitarea dreptului de preempțiune”, a declarat Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei a mai explicat că și dacă instituția nu va cumpăra terenul, se va putea implica în punerea lui în valoare chiar dacă va fi un nou proprietar.
„Și, chiar dacă nu putem cumpăra acest teren, faptul că PUZ-ul expiră ne dă șansa să ne implicăm în viitoarea documentație urbanistică, poate cu un alt proprietar și să punem în valoare acest loc ultracentral al Timișoarei, încărcat de istorie”, a detaliat edilul-șef.