Nu ratați un eveniment de excepție: Gala Laureaților a Festivalului „Tradiții Cărășene”

festival tradiț

Reșițeni, pregătiți-vă de un spectacol folcloric de seamă, cu soliștii cei mai îndrăgiți ai Banatului. Sala Polivalentă din oraș va găzdui Gala Laureaților a Festivalului „Tradiții Cărășene 2023”.

Nicu Novac, Petrică Miulescu Irimică, Ramona Vița, Maria Didraga sunt doar câteva dintre marile voci ale Banatului pe care nu trebuie să le ratați, joi 19 octombrie 2023. Evenimentul cultural de marcă, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, va reuni sub cupola sa artiști consacrați și tinere talente, adevărate comori culturale din întreg Banatul.

Dacă în prima ediție a festivalului, trei subzone nu au fost ocupate, din lipsă de participanți, 2023 a venit cu o mare surpriză pentru organizatori, astfel încât ediția din acest an a fost un real succes și asta datorită faptului că în toate cele 8 subzone prezența tinerelor talente a fost numeroasă, după cum a declarat Dan Mirea, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș -Severin. Și pentru că un astfel de concurs nu trebuie încheiat fără fast, joc și voie bună, cel mai aștept moment abia acum urmează: Gala Laureaților a Festivalului „Tradiții Cărășene”,  programat pentru joi 19 octombrie, 2023, cu începere de la ora 18, în Sala Polivalentă din Reșița.

festival tradiții carasene 2023

Reșițenii sunt așteptați cu mic, cu mare, pentru că intrarea este liberă, vor fi întimpinați cu mâncare tradițională ce va fi oferită cu sprijinul voluntarilor ATOR Banatul de Munte, domnii vor degusta răchie din Banat, iar atmosfera se anunță una de poveste, așa cum doar Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș -Severin știe să o facă.

Tot sub umbrela acestui festival concurs s-au conturat și evenimentele de la Muzeul Banatului Montan Reșița: o expoziție gastronomică și prezentarea colecțiilor de costume populare și obiecte tradiționale din satele Banatului de Munte, precum și faza finală a concursului, desfășurată la cinematograful Dacia.

Gala Laureaților a apărut pentru că mi-am dorit să avem o continuitate a fazei finale, am gândit-o pentru că a avut ecou și acum iar se anunță prezența numeroasă a spectatorilor. Toți iubitori de folclor sunt invitați să vină, să se bucure de acest regal folcloric.”, a mai spus Dan Mirea. De asemenea, la gală vor mai fi prezenți și soliști de marcă din Hunedoara, orchestra „Virtuozii Semenicului” dar și ansamblul folcloric „Bârzava”.

Dan Mirea

Dan Mirea

A fost un real maraton și luna octombrie în calendarul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș -Severin, iar evenimentele o pot dovedi: prezența la Festivalul răchiei,  Târgul de toamnă de la Anina, finala și gala festivalului concurs „Tradiții Cărășene”, participarea la spectacolul din Hunedoara – 2o octombrie, în 21 octombrie participarea la un spectacol ce va avea loc la Episcopia Caransebeșului,  22 octombrie prezența la Târgul de toamnă de la Oravița, în 25 octombrie vor bifa Ziua Armatei, 26 octombrie – festivalul de la Teregova, iar în zilele de 27, 28 și 29 octombrie –  în Parcul Tricolorului din Reșița, alături de Asociația Nevo Parudimos vor organiza „Festivalul Etniilor”.

De asemenea, începutul lunii noiembrie îi va prinde pe cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș -Severin cu participarea Târgul Național de Turism, ce va avea loc în perioada 8-14 noiembrie, la București. „Echipa va fi completată de artiști, consacrați, orchestra și tineri talentați, ce vor reprezenta cu mândrie Banatul”, conchide Dan Mirea.

traditii 2

Iar pentru că valorile culturale trebuie reprezentate așa cum se cuvine prin toate canalele de comunicare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș – Severin vine cu o surpriză de proporții, mai exact înființarea unui post de radio și TV online.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/