O poveste adevărată a anului 2014. În estul Ucrainei, orice ar spune unii, are loc un război. Între separatiștii proruși și forțele ucrainene. Un război în toată regula, în care rușii îi sprijină pe separatiști cu armament de toate tipurile, muniție și alte elemente de logistică. Și lumea întreagă, în special marile puteri, nu bagă de seamă. America, jandarmul mondial, se pare că e în adormire, doar bate obrazul lui Putin și îi strigă că nu e frumos. Putin se face că plouă și-și vede mai departe de politica sa expansionistă. Și miercuri s-a întâmplat. O întâmplare înfiorătoare, care ne dă de înțeles că lucrurile au scăpat de sub control. Un avion comercial malaiezean, care zbura de la Amsterdam spre Bali, prin Kuala Lumpur, cu 298 de persoane la bord, a fost doborât de o rachetă, la zece mii de metri altitudine, de care s-a ales praful. N-a existat niciun supraviețuitor. Ucrainenii au declarat că racheta a fost trimisă de proruși, ba au și dovezi în sensul ăsta, o convorbire interceptată între serviciile secrete și separatiștii proruși. De aici concluzia că Rusia și-a băgat coada, deși Putin transmite condoleanțe familiilor celor doborâți și spune că nu are nicio treabă cu acest atac terorist. Cine să-l creadă? Iată că războiul se poartă și cu liniile aeriene civile, cu niște oameni care nu au nicio legătură cu războiul din Crimeea. Dacă s-a atins acest nivel, e ușor de bănuit că ne aflăm în pragul celui de-al treilea război mondial. Ferească Dumnezeu! S-au țicnit cu toții! Nicio minte normală nu se poate gândi la așa ceva. Și chiar dacă s-ar gândi, ce-ar avea de câștigat? Spațiu vital? Noi teritorii? Chestiile astea s-au fumat de mult. A fost și un proces internațional. Crimele de război sunt imprescriptibile, răspunderea e mare și nimeni nu se poate ascunde. Vinovații tot vor fi trași la răspundere. Tragic este că au murit atâția oameni. Printre ei și doi studenți la Medicină, în Cluj. Evenimentele au luat o asemenea întorsătură. Aflăm că prorușii au și pus mâna pe locul unde a fost doborât avionul și nu lasă niciun străin să intre acolo. Mai mult, rușii au confiscat cutiile negre ale avionului și le-au adus la Moscova. Probabil, pentru a mușamaliza lucrurile. Asta întărește cele spuse de americani, care au constat și ei că rușii sunt vinovați de acest groaznic incident. Având cutiile negre, rușii pot să-și facă de cap cu probele care îi incrminează. E timpul ca țările din Vest, NATO, să ia măsuri drastice. Altfel, nu ne văd bine!