Elite Business Women Club continuă sesiunile de networking & antreprenoriat, marca Elite, cu o nouă serie de evenimente ce vor fi organizate în această toamnă în marile orașe ale țării, precum și în străinătate.
„Noi, la Elite Business Women am crescut de la ZERO la 8.000 de companii, 9 orașe în care suntem prezente și la 4 țări: UK, Portugalia, Belgia, Italia, în care suntem prezente la nivel internațional! Networkingul este cheia dezvoltării naționale și internaționale a EBW”, a spus Bianca Tudor, fondator Elite Business Women.
Antreprenori, manageri și reprezentanți ai întreprinderilor mici si mijlocii, freelanceri, consultanți, consilieri, coachi, autori și speakeri, specialiști în afaceri și oameni de business care au ca target antreprenorii sunt așteptați în data de 27 septembrie la Timișoara să își expună ideile, proiectele și să întâlnească potențiali clienți și parteneri de business.
Eveniment nou, speakeri noi
Așa cum au fost obișnuiți, invitații se vor putea bucura de prezența unor speakeri de renume atât din țară, cât și din străinătate. Întâlnirea de la Timișoara va fi onorată de prezența reprezentantului din Timiș al Camerei de Comerț Italiene din România, Vincenzo Moderno, a Mihaelei Stroe, speaker motivațional și antreprenor și de asemenea a Irinei Vijoli, fondatoarea platformei @DigiQuery.
Mihaela Stroe – „Sunt Mihaela Stroe, Ambasador Elite Business Women la nivel internațional și singurul analist comportamental (profiler) în zona de business din România pregătit special de către Joe Navarro, cel mai bun criminal profiler din ultimii 100 de ani ai FBI-ului. Motto-ul meu: «Educ, motivez și inspir oamenii care vor să fie pe primul loc în viața lor! Totul depinde doar de TINE!» Țelul meu în această viață este: «Să te educ și să te susțin pe calea dezvoltării personale și reușitei profesionale pentru desăvârșirea SINE-ului tău interior!»”
Irina Vijoli – fondatoarea platformei @DigiQuery, care contribuie la creșterea performanței afacerilor din România, proiect cu proiect, se implică activ în informarea și consultanța mediului de afaceri privitor la posibilitățile de a folosi tehnologia informației pentru a crea inovație și plusvaloare sustenabilă în context internațional. Este membră INACO cu mandatul de a contribui la promovarea competitivității în România prin avans tehnologic.
Vincenzo Moderno – Vicepreședinte al Camerei de Comerț Italiene pentru România (CCIpR), CEO Agatos Srl. ”Trăiesc de 13 ani în România unde am venit în 2005 împreună cu Enel SpA ca responsabil cu implementarea SSM. Am rămas în cadrul grupului ocupând diferite poziții pe partea tehnică precum și pe cea administrativă. În 2010 am decis să încep o activitate antreprenorială pe cont propriu în domeniul energiei regenerabile, domeniu în care am lucrat ca General Contractor și consultant.
Din 2014 colaborez cu Camera Di Commercio Italiana per la Romania în calitate de membru activ și speaker în cadrul diferitelor conferințe pe teme energetice. În 2015 am fost numit responsabil al sucursalei CCIpR din partea de Vest a României și din 2016 fac parte din Consiliul Director al CCIpR, având funcția de Vicepreședinte”.
De ce să participi la eveniment?
În cadrul evenimentului vei putea să:
– întâlnești potențiali clienți și parteneri de business
– identifici cele mai bune practici din industria ta și industrii adiacente
– înveți din experiența mentorilor de business, Speakeri, oameni de afaceri, antreprenori
– afli de oportunități și trenduri care nu sunt publicate nicăieri
– îți lărgești orizontul și deschizi noi uși către posibilități
Înscrierea la eveniment și plata se fac online – https://elitewomen.org/ebc-timisoara/ sau prin email, la contact@elitewomen.org.