Echipele româneşti au început jocurile în Europa. Steaua Bucureşti a mers la Schalke 04. Meci aşteptat cu sufletul la gură, microbiştii fiind încurajaţi de declaraţiile lui Regekampf, care dădea ca sigură victoria noastră. Aşadar, ne-am aşezat în faţa televizorului cu mari speranţe. A urmat un meci care curgea către un rezultat egal. Drept urmare, aşteptam un rezultat egal, la un meci care decurgea în favoarea noastră. A venit însă un gol caraghios în poarta noastră, după care echipa Steaua a căzut complet şi a mai primit două goluri. Steaua a încasat o bătaie de trei la zero. Milioanele de suporteri ai echipei au rămas mofluzi. O înfrângere ca asta a fost neaşteptată şi a redus în mare parte şansele echipei la primăvara europeană. Cu atât mai mult, cu cât Basel a îndrăznit să bată în Anglia echipa Chelsea, întorcând scorul de unu la zero pentru englezi la un neverosimil unu la doi. O lecţie de implicare şi atitudine, de care Steaua nu a dat dovadă, stârnindu-ne o mare tristeţe şi o întrebare presantă. Ai noştri nu sunt în stare de aşa ceva? Să fim noi mereu ciuca bătăilor prin Europa? Chiar nu se poate face nimic? Să aducem psihologi la echipă înaintea unor meciuri importante e aşa de greu? A doua zi au jucat şi oltenii din Gorj cu o echipă ucraineană. Aşteptam un joc bun, dar superioritatea echipei vizitatoare s-a văzut de la primele mingi. Apoi ne-au administrat un sec unu la zero, potolindu-ne definitiv. Aceeaşi lipsă de mentalitate de învingător, care ne toarnă plumb în picioare. Asta a fost povestea participării echipelor noastre la această etapă în grupe. Fără curaj, fără determinare, doar o simplă prezenţă, să bifăm un calendar, aşa cum a ieşit la tragerea la sorţi. O tragere la sorţi care ne-a fost favorabilă, după cum au apreciat toţi specialiştii din fotbal. De care nu am fost în stare să profităm. Şi nu vom putea profita în veci, cu asemenea atitudine. Nu-i nimic, mergem înainte, este o formulă a tuturor fotbaliştilor, formulă cu care nu putem fi de acord.