Primul lucru pe care l-aș fi făcut dacă aș fi fost ministrul Educației, nu neapărat în locul lui Cîmpeanu: aș fi schimbat regulamentul școlar, aș fi dat un ordin sau ceva în genul acesta pentru a interzice părinților să-și ducă copiii cu mașinile la școală. Bine, nu vorbesc de copiii transportați cu microbuzul școlar dintr-un sat într-altul. Nu, nene, să vină pe jos că așa cum n-am murit eu și ca mine, generații de copii aflați în situația mea, nu vor muri nici ei. Să vină pe jos cu ghiozdanul în spate, că n-o avea ghiozdanul ăla nu știu câte kilograme de trebuie să-l ducă părinții ori bunicii.
Și aș mai fi făcut ceva. Tot printr-un ordin, că la noi doar așa poți să schimbi ceva, i-aș fi chemat pe copii cu 20 de minute înainte de ora 8 și i-aș fi pus să facă exerciții de gimnastică în curtea școlii cu un profesor, dacă tot se visează Nadia Comăneci sau Marian Drăgulescu. Să facă, nu să dea doar din mâini și picioare, să se afle în treabă. Legat de gimnastică și mișcare, aș fi introdus în fiecare zi o oră de Educație fizică, iar orice scutire medicală să fi fost însoțită de semnăturile a cel puțin doi medici. Aș fi pus directorii să dea jos porțile alea din fier și panourile de baschet montate odată cu inaugurarea școlii, aș fi ras bitumul din curtea școlii, înlocuindu-l cu un covor sintetic, aș fi construit săli de sport în fiecare școală sau le-aș fi reparat pe cele existente, iar pe profesorii de sport i-aș fi pus să vină la oră echipați corespunzător, nu pe tocuri sau în blugi.
Apoi aș fi obligat orice shaormerie, gogoșerie sau butic plin de snecksuri să funcționeze la cel puțin jumătate de kilometru de școală. La fel și pe vânzătorii de Cola și alte băuturi acidulate. Vrei să mănânci burgeri și să bei Cola, Adria și ce-o mai fi, fă-o după orele de curs, nu cât timp ești la ore. Că nu poți să ajungi Van Damme, Usain Bolt sau Ronaldo, în timp ce abia te târăști de gras ce ești, ajungând obez la vârstă atât de fragedă. Mai devreme sau mai târziu, acești copii vor avea complexe de inferioritate și vor fi niște frustrați toată viața.
Și ca să vă convingeți singuri, mergeți într-o școală românească și veți avea imaginea societății de mâine. Una în care va fi nevoie de tot mai multe spitale, de clinici de recuperare, de tot mai mulți doctori…