Lugojenii mai au doar câteva zile pentru a profita de reducerea de 10% oferită de Direcția de Impozite și Taxe Lugoj, pentru plata cu anticipație a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport datorate pe întregul an de către contribuabili.
Termenul va expira pe data de 31 martie, dar cel mai probabil, la fel ca în anii anteriori, cum această zi cade duminica, va mai exista posibilitatea de plată și în 1 aprilie. Așa că, persoanele fizice şi juridice sunt încă așteptate la ghișeele din cadrul Primăriei Lugoj, de luni până vineri, între orele 8.30 – 16.30, pentru a-și plăti dările. Excepție face ziua de miercuri când casieria lucrează cu program prelungit, până la ora 18.30. Din cei 38.207 de contribuabili, până la începutul acestei luni, și-au achitat impozitele puțin peste 10.000, ceea ce înseamnă aproape o treime din cei aflați în registrele Primăriei.
Pe de altă parte, municipalitatea lugojeană are încă deficit în privința încasării taxelor și impozitelor locale, sume ce provin din anii anteriori și care se ridică la aproape 3,5 milioane de euro.
Primăria Lugoj are de recuperat circa 8 milioane de lei de la populație și 7,3 milioane de lei de la agenți economici, sume care se adună foarte greu, conform inspectorilor fiscali.
„Anul trecut, prin acțiunile noastre de urmărire a celor cu datorii am reușit să recuperăm 500.000 de lei. Vom continua și în 2019 să luăm măsuri de colectare a sumelor restante. Cele mai mari sume le datorează câțiva dintre agenții economici. Cea mai mare sumă o are de plătit proprietarul fostei policlinici de pe Strada Oltului”, a precizat Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Anul trecut, Primăria Lugoj a trimis restanțierilor peste 5.000 de somații de plată și popriri pe venituri.