Nu doar liberalii se fac vinovați de situația în care a ajuns Caraș-Severinul!

pnl cs

PNL prezintă date istorice prin care îl contrazice pe social-democratul Silviu Hurduzeu, care sublinia că timp de 24 de ani cei de dreapta au guvernat Caraş-Severinul și, dacă astăzi lucrurile stau rău în judeţ, culpa le aparţine în primul rând acestora!

Liberalii cărășeni spun că au luat act cu surprindere de declarația liderului PSD Caraș-Severin și, pentru clarificarea electoratului cu privire la managementul de stânga ori de dreapta și a nu se crea confuzii între persoane, doctrine, partide și guvernări județene, prezintă câteva date istorice:

„De la Revoluție până în prezent, primul membru PNL care a condus Consiliul Județean în coaliție cu PSD în perioada 2012-2016, a fost răposatul Sorin Frunzăverde (demisionat din PD și devenit membru al PNL in anul 2012), susținut în acel mandat și de PSD Caraș-Severin, în cadrul uniunii social-liberale, USL. Al doilea membru PNL, care conduce Consiliul Județean și în prezent, este domnul Romeo Dunca. În 2020 a fost pentru prima dată de când PNL, candidând singur în alegeri, a obținut și funcția de președinte al CJ și majoritatea în Consiliul Județean.”, transmite Biroul de Comunicare al PNL Caraș-Severin.

Liberalii cărășeni spun că nici măcar pentru ceea ce se întâmplă în prezent nu pot fi făcuți responsabili și asta pentru că, în ciuda faptului că președinte al Consiliului Județean e reprezentantul lor, Romeo Dunca, nu PNL conduce de fapt administrația publică județeană: „Pentru că o guvernare înseamnă administrație în baza unei majorități, Partidului Național Liberal conduce teoretic de trei ani și jumătate (2020-prezent) Consiliul Județean, dar, practic a condus doar doi ani și jumătate, deoarece în ultimul an guvernarea a fost preluată de către PSD prin deturnarea votului alegătorilor din Caraș-Severin și schimbarea majorității din forul județean.”

Mai mult, ca evoluție a managementului Consiliului Județean și aducerea aminte a istoricilor social-democrați, le amintesc liberalii că Ilie Mustăcilă nu a fost vreodată membru al PNL sau măcar membru al vreunui partid de dreapta. „Dimpotrivă, dansul a fost președinte executiv al PSD Caraș-Severin, incă din timpul guvernării PSD-Adrian Năstase (2000-2004). Ca detalii istorice mai precizăm că Partidul Democrat, din care inițial a făcut parte domnul Mustăcilă a  făcut cerere de aderare la Partidul Popular European în 2005, exprimându-și oficial în acel an intenția de a avea o doctrină de centru-dreapta. Considerăm că o campanie electorală utilă alegătorilor trebuie să fie o dezbatere de programe și idei, de proiecte și soluții, nu de atacuri și acuzații. O doctrină sau un partid nu pot face neapărat rău sau numai bine, este important pentru toată lumea, aleși și alegători ca indiferent de culoarea politică să fim toți responsabili și preocupați de dezvoltarea județului, de viitorul României și de siguranța cetățenilor în perioada care urmează.”, se mai arată în comunicatul PNL Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/