Noul terminal al Aeroportului Timișoara, nominalizat la premiul „Clădirea anului 2024”. Votează și tu!

noul terminal al aeroportului timișoara, nominalizat la premiul „clădirea anului 2024” (1)

Nominalizarea este făcută în cadrul concursului internațional bienal Future Builders, „Building of the Year 2024, created with ALUPROF Systems”.

Competiția este una prestigioasă care reunește arhitecți, planificatori și experți ce dezvoltă viziuni inovatoare pentru clădirile și orașele viitorului.

Terminalul Schengen de la Timișoara a fost dezvoltat de asocierea Concelex Engineering – Concrete & Design Solutions – Metroul SA. A fost inaugurat cu ocazia ceremoniei de integrare a României în Spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime. Terminalul se întinde pe o suprafață construită de 12.000 mp și beneficiază, printre altele, de șase filtre de securitate pentru pasageri, 18 ghișee check-in și opt porți de îmbarcare.

noul terminal al aeroportului timișoara, nominalizat la premiul „clădirea anului 2024” (4)

noul terminal al aeroportului timișoara, nominalizat la premiul „clădirea anului 2024” (5)

„Acest proiect a fost unul complex, exprimând esența conceptului de #DesignIntegrat pentru Concelex. Prin armonizarea designului arhitectural cu eficiența operațională, am creat un terminal care este spectaculos din punct de vedere vizual și, totodată, îmbunătățit funcțional.”, transmit reprezentanții Concelex.

noul terminal al aeroportului timișoara, nominalizat la premiul „clădirea anului 2024” (2)

noul terminal al aeroportului timișoara, nominalizat la premiul „clădirea anului 2024” (3)

„Un astfel de proiect nu ar fi putut fi realizat fără munca fantastică în echipă și angajamentul excepțional al colegilor, partenerilor și tuturor părților implicate alături de noi. Eforturile colective au transformat această viziune ambițioasă într-o realitate tangibilă. Ne exprimăm cu bucurie felicitările și recunoștința față de toți cei implicați în nașterea acestui proiect. Reziliența, creativitatea și angajamentul tuturor au stabilit cu adevărat un nou reper pentru ceea ce putem realiza împreună.”, mai notează reprezentanții Concelex.

Publicul larg poate vota acest proiect până la 16 august, aici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/