Noua bază sportivă de pe str. Mircea cel Bătrân din Timișoara va purta numele „Vasile Deheleanu”

default
Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Primăria Timișoara a stabilit ca noua bază sportivă de pe str. Mircea cel Bătrân să poarte numele „Vasile Deheleanu”, un simbol al fotbalului românesc și al cartierului Mehala. 

Prima bază construită de la zero de Primăria Timișoara în ultimele decenii, pe str. Mircea cel Bătrân, va fi finalizată săptămâna viitoare. Potrivit instituției, noua bază va purta numele „Vasile Deheleanu”, multiplu campion național cu Ripensia Timișoara și participant la Campionatul Mondial din Italia 1934. Simbol al fotbalului românesc și al cartierului Mehala, unde s-a născut, a crescut și a bătut mingea, Vasile Deheleanu a fost și antrenor al Politehnicii Timișoara.

dominic fritz la noua baza sportiva din timisoara

Dominic Fritz, în vizită la noua bază sportivă din Timișoara

Mă bucur că prima bază sportivă construită de Primăria Timișoara în ultimele decenii e gata. E o bază sportivă ridicată în Mehala, un cartier emblematic pentru fotbalul timișorean. De aici au plecat multe nume mari ale fotbalului nostru, și ne dorim ca prin această nouă investiție să continuăm tradiția și să creștem alte generații de campioni aici. De aceea am decis ca baza să poarte numele lui Vasile Deheleanu, fotbalist măhăleanț, născut și crescut aici, mereu legat de acest loc. E un mod de a întări legătura oamenilor cu istoria și identitatea cartierului lor”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Baza „Vasile Deheleanu” va putea fi folosită de iubitorii de sport din Mehala, Ronaț și nu numai, de cluburile sportive și sportivii profesioniști. Odată finalizate lucrările, investiția va intra în procedurile de recepție, urmând apoi predarea către SCM Timișoara care va avea responsabilitatea gestionării activităților sportive și a întreținerii întregii infrastructuri.

Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024
default

Teren la noua bază sportivă din Timișoara

În ultimele săptămâni, au fost montate coșurile de baschet pe terenul multifuncțional, a fost pregătit drumul de acces și s-a însămânțat gazonul. În prezent, sunt montate băncile pentru rezerve, sunt trasate zonele dedicate persoanelor cu dizabilități, sunt marcate locurile de parcare și este așternut stratul de asfalt pentru accesul auto”, a informat Primăria Timișoara.

Noua bază sportivă cuprinde un teren de fotbal cu gazon natural, un teren multifuncțional, o clădire cu tribună de 417 locuri, vestiare, cabinet medical și spații tehnice. Investiția este în valoare de aproape cinci milioane de lei și este acoperită integral din bugetul local.

tribunele noii baze sportive din timisoara

Tribunele noii baze sportive din Timișoara

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/