Noile tarife de referinţă RCA, mai mari cu 10% faţă de anul trecut!

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorii (RCA). Tariful mediu pentru persoanele juridice este cu 9% mai mare decât cel din 2017, iar cel pentru persoanele juridice – cu 11% mai mare, informează Mediafax.

„Tariful de referință mediu ponderat în funcție de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 de lei, comparativ cu 692 de lei conform tarifului de referință anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 de lei, comparativ cu 1.574 de lei conform tarifului de referință anterior (+11%)”, se arată într-un comunicat al ASF.

Schimbarea relativă a primei de risc de referință comparativ cu cea din tariful de referință anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând „atât scăderi, cât și creșteri de valoare”, precizează ASF.

Tarifele de referință vin în contextul creat de cadrul legislativ primar și secundar actual, care introduce prevederi și instrumente noi pentru piață. Printre acestea se numără și un sistem de Bonus-Malus care răsplătește comportamentul corect în trafic. „Acum – precizează ASF – șoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, față de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare”.

Potrivit ASF, la data de 31 decembrie 2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din polițele RCA pentru persoane fizice se aflau în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din polițe. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din polițe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 26% din polițe. Astfel, ca urmare a modificării legislației cu privire la sistemul de Bonus-Malus, „reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut”, menționează ASF.

Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă – Deloitte Audit SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

Tariful de referință este un reper pentru consumatori în ceea ce privește prețul poliţelor auto obligatorii și reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat. Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață.

Tarifele de referinţă pe fiecare categorie de autovehicul şi de asigurat pot fi consultate urmărind linkul file:///C:/Users/user/Downloads/Raport%20tarife%20de%20referinta%20RCA%20-%20februarie%202018.pdf .

ASF este autoritatea naţională pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Sursă foto: gadget.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/