Noile linii de tramvai de pe B-dul Vidrighin din Timișoara, testate

probe cu tramvaiul pe bdul vidrighin din timisoara

În această toamnă, circulația tramvaielor pe toată linia 4 din Timișoara, de pe B-dul Cetății până pe Vidrighin și retur, va fi reluată.

Lucrările de reabilitare a B-dului Stan Vidrighin din Timișoara sunt aproape finalizate. În aceste condiții, miercuri seara, PORR Construct, firma care realizează lucrările, a efectuat, în prezența echipelor Primăriei Timișoara și STPT, primele probe de circulație pentru noua infrastructură de tramvai.

„Probele au fost efectuate de la un capăt la altul al bulevardului, inclusiv în bucla de la AEM, și nu au fost identificate probleme privind liniile cale și liniile aeriene. Noua infrastructură de tramvai a fost testată atât cu o garnitură pentru transportul călătorilor, cât și cu tramvaiul plug, care asigură curățarea liniilor pe timp de iarnă. Circulația tramvaielor pe toată linia 4, de pe Cetății, de asemenea modernizat complet, până pe Vidrighin și retur, va fi reluată odată cu recepția investiției”, a informat Primăria Timișoara.

Mai precis, potrivit primarului Dominic Fritz, tramvaiele vor circula pe toată linia 4 chiar din această toamnă.

liniile de tramvai de pe bdul vidrighin din timisoara

Liniile de tramvai reabilitate de pe B-dul Vidrighin din Timișoara

Modernizarea B-dului Stan Vidrighin se află în ultima etapă. Constructorul mai are de executat mici lucrări la infrastructură, montare mobilier stradal și de amenajat spațiul verde, cu 922 de arbori care vor fi plantați în aliniament stradal. Șantierul a fost deschis în anul 2022, iar proiectul a inclus și lucrări majore de înlocuire a rețelelor subterane de electricitate, semaforizare, gaze, telecomunicații. Investiția a fost  corelată cu un proiect de înlocuire a rețelei magistrale de apă – canal  implementat de Aquatim.

Valoarea totală a investiției este de 101 milioane de lei, cu TVA inclus, din care cofinanțarea europeană este de 67,5 milioane de lei, cu TVA inclus, prin Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/