Noi senzori pentru monitorizarea poluării, la Timișoara

timisoara de sus

Primăria Timișoara va implementa soluții digitale europene cu scopul de a monitoriza și reduce poluarea.

Orașul de pe Bega se alătură proiectului „Szeged & Timișoara Data Space” pentru a reduce poluarea și a optimiza transportul public. Finanțat prin programul european „Data Space for Smart Communities”, proiectul transformă Timișoara într-un centru pentru monitorizarea și reducerea poluării, în timp ce, în Szeged, accentul este pus pe creșterea eficienței transportului public.

Proiectul va fi implementat în parteneriat de către administrațiile din Timișoara și Szeged, Compania de Transport Public Szeged (SZKT), Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), Universitatea din Szeged, Universitatea Politehnica Timișoara, Clarity Consulting, Griff Soft, Frontier Penta și Rockwood Digital Europe.

Potrivit proiectului, în Timișoara va fi montat un nou sistem de senzori pentru colectarea datelor privind poluarea cu PM2.5, NO2, CO, SO2 și O3, utilizând infrastructura digitală existentă prin platforma data.primariatm.ro. Primăria Timișoara va coordona integrarea rețelei de senzori cu sistemele STPT, iar datele vor fi procesate în timp real, facilitând măsuri proactive pentru reducerea poluării. Universitatea Politehnica din Timișoara va juca un rol cheie în analiza datelor și va elabora modele predictive pentru gestionarea poluării. Totodată, în cadrul proiectului, platformele digitale existente – OVAK în Szeged și data.primariatm.ro în Timișoara – vor fi actualizate”, a informat Primăria Timișoara.

Proiectul „Szeged & Timișoara Data Space” optimizează schimbul de informații între cele două orașe, iar modelul implementat va putea fi replicat și în alte orașe europene. Bugetul alocat Primăriei Timișoara este de aproape 350.000 euro, iar durata de implementare este de 18 luni de la semnarea contractului. Proiectul de hotărâre privind participarea și cofinanțarea a fost aprobat marți de consilierii locali din Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/