Noi reguli pentru vânzarea pepenilor pe domeniul public al Timișoarei

lubenita

Primăria Timișoara a luat decizia de a stabili noi reguli pentru comercializarea pepenilor pe domeniul public al orașului. Așadar, un producător va primi un singur amplasament, iar vânzarea altor produse este strict interzisă. Cererile pentru obținerea avizului se depun la sfârșitul acestei luni.

Primăria Timișoara anunță că au fost stabilite noi reglementări pentru comercializarea pepenilor pe domeniul public în condiții civilizate. Vânzarea lubeniței se va realiza pe străzile Timișoarei în perioada 1 iulie – 15 septembrie, iar solicitările pentru obținerea avizului de către comercianți se vor înregistra între 23 și 30 iunie.

Primăria Timișoara urmărește desfășurarea unui comerț civilizat pe domeniul public, cu respectarea unor condiții de siguranță alimentară și igienă corespunzătoare, fapt pentru care impune noi reguli obligatorii, care vizează comerțul cu pepeni pe domeniul public. În perioada verii, spațiile din piețele agroalimentare de pe raza municipiului Timișoara devin insuficiente pentru practicarea comerțului cu pepeni verzi și galbeni, fiind foarte multe solicitări de la comercianți pentru aprobarea vânzării pe domeniul public”, au informat reprezentanții instituției.

Potrivit Primăriei Timișoara, este strict interzisă comercializarea altor produse în afară de pepeni și se va atribui fiecărui producător sau agent economic un singur amplasament, cu o suprafață maximă de 6 mp. De asemenea, este obligatorie utilizarea unor lăzi cu dimensiunea de 2x2x1,5 m pentru depozitarea pepenilor și masă cu cântar verificat metrologic, la zi. Totodată, este interzisă depozitarea direct pe sol a mărfii, iar aprovizionarea se va face ritmic, în limita capacității de depozitare în lăzi. Se interzice amplasarea de corturi, cât şi alte construcţii provizorii, cu excepţia unei singure umbrele.

Solicitările se vor înregistra la sediul Primăriei Municipiului Timișoara camera 12, ghişeul 8 şi 9. În cazul în care există mai multe cereri pe un amplasament, au prioritate producătorii, al doilea criteriu fiind suprafața cultivată înscrisă în certificatul de producător sau în Declarația de suprafață din anul 2022 de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultura (APIA).

În total, vor fi eliberate avize pentru 26 de locații: Calea Buziaşului – în fața blocului din Calea Buziașului nr. 32; Piaţa Gheorghe Domăşneanu – platou Nova Tim; Calea Șagului colț str. Ana Ipătescu– 3 amplasamente; Calea Șagului colț bd. Liviu Rebreanu – în fața platoului Profi; Str. Mureș – platou Piaţa Doina; Str. Mareșal Al. Averescu colț cu str. Drubeta; Str. Mareșal Al. Averescu colț cu str. Martir Ferkel Suteu; Str. Bucovinei colț cu Aleea Viilor; B-dul Sudului colţ cu Str. Oglinzilor; Aleea Martir Eugen Nagy – colţ cu Str. Aștrilor; Str. Arieș – zona Piața Volantă; Calea Sever Bocu vizavi de unitatea militară – 2 amplasamente; Calea Aradului colț cu str. Liniștei; Str. Sf. Apostoli Petru şi Pavel vis-a-vis de Piața Nouă; Calea Torontalului – platou- 2 amplasamente; Str. Circumvalațiunii colț cu str. Gh. Lazăr; Str. Burebista; Calea Șagului – pod (Zona Steaua); Str. Gheorghe Lazăr vizavi de intersecția cu str. Timiș; B-dul Dîmbovița colț cu str. Ana Ipătescu; Calea Bogdăneștilor colț cu str. Mendeleev – zona Favorit; B-dul Cetății colț cu str. Matei Basarab; Calea Urseni – sens giratoriu – 2 amplasamente; Str. Ardealului – platou piaţă; Str. Polonă și Str. Ștefan Procopie colț cu str. Marginii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/