Noi controverse cu banii pe care CJ Timiș îi repartizează primăriilor

sedinta extraordinara a cj timis

Proiectul de hotărâre cu noua repartizare a banilor din fondul la dispoziția CJT către primăriile din județ a fost promovat de consilierii județeni de la PSD. Documentul a fost susținut și de liberali. 

Proiectul a trecut cu votul PSD și PNL.

„Inițiativa propusă și adoptată prevede o alocare a fondurilor mult mai echitabilă decât cea aprobată la începutul acestui an de CJ Timiș și îndreaptă o mare nedreptate făcută de administrația Nica. Proiectul de hotărâre a avut în spate discuții cu primarii din județ, discuții purtate pe baza nevoilor comunităților locale și a avut ca fundament criterii precum asigurarea funcționalități administrației locale, nevoia de cofinanțare a proiectelor aflate în derulare și excedentul bugetar înregistrat”, a declarat Alexandru Iovescu, liderul consilierilor județeni PSD.

Au votat împotrivă consilierii USR și Alin Nica, președintele CJ Timiș.

„Se iau bani de la acele UAT-uri care au fost văduvite de sume și prin alocările de la bugetul de stat (…). Din păcate, cu votul consilierilor județeni PNL care au inițiat acest proiect de hotărâre, se va crea un și mai mare dezechilibru, tocmai cu fondurile care au ca destinație echilibrarea bugetelor locale. Tot la cei care au primit se va da și mai mult prin această hotărâre. Această hotărâre este inechitabilă pentru că nu echilibrează, ci dezechilibrează diferențele dintre unitățile administrativ teritoriale”, a declarat Alin Nica.

„În prima săptămână de campanie, grupul PSDNL din Consiliul Județean s-a gândit să facă un cadoul electoral Timișoarei: 3,5 milioane de lei din cei 140 de milioane de lei pe care i-au furat la București, în baza unui algoritm de distribuire contestat de primarul Dominic Fritz. Propunerea PSDNL penalizează UATurile unde PSDNL nu are niciun interes electoral sau nu sunt feudale politice ale partidului comasat”, a spus Vlad Șendroiu, liderul consilierilor USR.

Un singur amendament a trecut de votul consilierilor județeni în ședința de luni. Aleșii au mutat 1 milion de lei de la Primăria Timișoara (căreia îi erau alocate pentru drumuri, în proiectul depus, 3,5 milioane lei) la cea a Lugojului (unde erau prevăzuți 0 lei).

Cel de-a doilea proiect cu alocările de fonduri pentru repararea drumurilor comunale și județene a fost respins. PSD cere convocarea uni plen extraordinar la sfârșitul săptămânii în care să fie dezbătut și acest proiect.

Vă reamintim, cele două proiecte votate inițial de consilieri, de repartizare a banilor către primăriile din județ – de echilibrare a bugetelor, respectiv pentru drumuri – au fost contestate în instanță de prefectul PSD Mihai Ritivoiu. Până la această dată, instanța nu a luat nicio decizie. Săptămâna trecută, consilierii PSD au înaintat doi noi proiecte care au fost supuse votului în ședința CJ Timiș de luni. La pachet s-a votat și revocarea proiectelor adoptate anterior.

CITEȘTE ȘI: Disputa pe tema banilor de la CJT pentru primării intră în campanie electorală

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/