A crescut numărul de cazuri de coronavirus în cadrul Penitenciarului din Timișoara, iar focarul descoperit la OncoHelp, centrul în care sunt tratați bolnavii de cancer, s-a extins. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș anunță că un focar a fost stins, dar pe listă a fost adăugat altul, depistat recent. Astfel, totalul celor active rămâne neschimbat față de raportarea emisă în cursul zilei de ieri.
La Penitenciarul din Timișoara au fost confirmate cu infecție alte 14 persoane, iar totalul a ajuns la 91. De asemenea, alte șase îmbolnăviri au fost descoperite la Centrul OncoHelp, iar în total sunt 21 de cadre medicale și pacienți infectați cu noul virus.
Reprezentanții DSP Timiș transmit că focarul de COVID-19, depistat la o firmă din Sânnicolau Mare a fost stins. În total, 86 de cazuri au fost raportate. În schimb, a fost descoperit altul – la Club Sportiv Ghiroda, unde au fost înregistrate 10 cazuri.
Astfel, au rămas sub monitorizare tot 12 focare, restul fiind descoperite la: Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Timișoara (7 cazuri), o firmă din Timișoara (34 de cazuri), Universitatea de Vest (5 cazuri), un centru rezidențial pentru persoane vârstnice din Buziaș, cu șase cazuri pozitive, Spitalul Județean de Urgență din Timișoara (19 cazuri) și Spitalul de Psihiatrie Jebel (19 cazuri), SCM Timișoara (11 persoane), Centrul de Recuperare din Găvojdia (65 de cazuri) și un centru de îngrijiri pentru persoane vârstnice din Bacova (9 cazuri).
În ultimele 24 de ore, au fost finalizate 88 de anchete epidemiologice, iar în curs de desfășurare sunt 78.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Punerea în libertate, fără niciun fel de măsură preventivă, a magistratului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin acuzat de ultraj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, i-a...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Dani Stanciu |
11 August 2026
Hoție la Berzasca! Proiect „ecologic” construit prin distrugerea naturii!
Dani Stanciu |
11 August 2026
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, speranță pentru 60.000 de pacienți!
Ariana Popescu |
11 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

