Biblioteca Județeană Paul Iorgovici se pregătește de o nouă ediție a Nocturnei dedicate cititorilor și iubitorilor de artă.
Se întâmplă la Reșița, pe 26 septembrie, de la ora 17:00 până la 21:00! Evenimentul organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România este marcat și în acest an în Caraș-Severin. Dacă la ediția trecută tema centrală au fost detectivii, enigmele și romanele polițiște, în acest an accentul va fi pus pe întregul spectru cultural.
Nicu Alifantis și Răzvan Mirică sunt așteptați cu brațele deschide la biblioteca județeană, unde vor cânta îndrăgitele romanțe și melodii folk ale trupei Gemini. Modul armonios în care artiștii îmbină poezia cu muzica promite o seară de neuitat pentru cei care aleg să treacă pragul bibliotecii.
Mai multe detalii vor fi disponibile în curând pe pagina evenimentului.