Noaptea Muzeelor revine la Timișoara. Expoziții de vizitat până la ora 3 dimineața

muzeul banatului
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Muzeul Național al Banatului se alătură evenimentului național „Noaptea Muzeelor 2022”. Astfel, sâmbătă, în 14 mai, instituția de cultură propune o serie de expoziții care pot fi admirate între orele 18.00 – 03.00.  

Astfel, în curtea Bastionului Theresia, de la ora 18, începe deschiderea taberelor de reconstituire istorică – grupurile de re-enactment „Eyaletul de Timișoara”, „Losonczy Istvan”, „Hrafnabroethr”, „Proiectul Răscoala”, „Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara”.

La ora 19 încep evenimentele interactive, prezentări și scenete din istoria Timișoarei și a Banatului, cu grupurile de re-enactment prezente – Armele și ținutele Evului Mediu, Obiceiurile trecutului, O zi din viața unui pașă de Timișoara, Raiduri și bătălii în Ținuturile de Margine, Bătăliile pentru fortăreața Timișoara în secolul XVI. De la ora 20.30 – „Fiare din Beci” – prezentare interactivă a pieselor din expoziția de spade și săbii istorice, apoi spectacol cu „Peregrinii” – Amurgul barzilor, iar de la ora 22.00  va avea loc teatrul pirotehnic „Amor Flammis – Basme de Foc”. Legendele nopții sunt narate prin muzică și coregrafii de foc în cadrul unui spectacol prezentat în premieră la Noaptea Muzeelor 2022 la Muzeul Banatului.

499713503 122213763980245020 3251509874822264657 n

De asemenea, în mansarda B1 a Bastionului Theresia vor putea fi vizitate expozițiile „Patrimonium 2021” și „Fiare din Beci – legende și oțel”. În mansarda B2 a Bastionului Theresia pot fi admirate obiecte de tezaur care nu au mai fost niciodată expuse în „Artă și măiestrie bănățeană”. Holul bastionului găzduiește expoziția de tarantule vii și exponatul lunii – „Cuțit de vânătoare tipul Hirschfänger (sec. al XVIII-lea)”, iar la parterul clădirii, Muzeul Ștefan Popa Popas.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/