Noaptea Învierii, călătoria din întuneric spre Lumină, trăită și explicată de pr. dr. Cristian Rădulescu

Învierea Domnului este, pentru întreaga creștinătate, momentul suprem al bucuriei și al înălțării sufletești. Preotul dr. Cristian Rădulescu, slujitor al Catedralei din Muncitoresc, Reșița, explică pas cu pas simbolurile, gesturile și profunzimea liturgică a nopții în care credincioșii trec de la întunericul păcatului, la Lumina vieții veșnice.

În noaptea Învierii, călătoria din întuneric spre Lumină capătă pentru fiecare creștin o semnificație aparte. Sărbătoarea Învierii Domnului este, pentru întreaga creștinătate, un moment de înălțare duhovnicească, o împărtășire din sfințenia Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morți, iar slujba începe cu chemarea preotului: „Veniți de primiți lumină!” Acceptând această invitație, credincioșii trec simbolic, de la întunericul păcatului, la lumina vieții veșnice, pentru că Hristos este Lumina lumii. Chiar și cuvântul „Paști” înseamnă „trecere”, o trecere de la păcate și patimi către lumină, către curățenia firească a sufletului.

Urmează înconjurarea Bisericii, ritual ce amintește de drumul femeilor mironosițe către mormântul lui Isus. Credincioșii poartă lumânările aprinse și merg în aceeași direcție, semn al unității lor în jurul jertfei și Învierii Mântuitorului. În procesiune sunt purtate icoana Învierii, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, iar imnul „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule…” înalță inimile celor prezenți.

La revenirea în fața Bisericii se citește pericopa evanghelică și se rostesc stihurile Învierii, fiecare fiind urmat de troparul binecunoscut: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…” Acest tropar este o adevărată mărturisire de credință în viața veșnică, arătând biruința lui Hristos asupra morții și deschiderea împărăției pregătite de Dumnezeu încă de la facerea lumii.

Un moment de mare frumusețe liturgică este dialogul de la ușa Bisericii, inspirat din Psalmul 23:
„Ridicați căpetenii porțile voastre…”
„Cine este Acela Împăratul măririi?”
„Domnul cel tare și puternic…”
Acest dialog, repetat de trei ori, simbolizează coborârea Mântuitorului la iad pentru eliberarea drepților Vechiului Testament și intrarea Sa în slava cerească.

Slujba continuă cu Canonul Învierii, alcătuit de Sfântul Ioan Damaschinul, care vorbește despre bucuria cerească și pământească a praznicului și despre nevoia de a avea simțirile curățite pentru a trăi cu adevărat această sărbătoare. La finalul canonului se cântă axionul „Îngerul a strigat”, care va rămâne în slujbe până în ajunul Înălțării Domnului.

După Laude se citește „Cuvântul de învățătură” al Sfântului Ioan Gură de Aur, care amintește că toți sunt primiți la ospățul duhovnicesc, și cei ce s-au ostenit din ceasul întâi, și cei din ceasul al unsprezecelea. Dumnezeu „și pe cel de pe urmă miluiește și pe cel dintâi mângâie”. La finalul slujbei, credincioșii primesc pâinea stropită cu vin și sfințită, cunoscută sub numele de „Paști”. Gustarea acestei pâini este un gest de sfințire a vieții și de mărturisire a credinței în Hristos cel înviat. Pâinea și vinul amintesc de prima hrană binecuvântată după Postul Mare și de agapa comună a creștinilor.

Din această noapte, credincioșii se salută cu „Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat!”, un salut care devine mărturisire de credință și care este specific doar acestei perioade, pentru că Învierea Domnului nu a avut martori direcți.

Sărbătorile pascale sunt prilej de mare bucurie pentru întreaga creștinătate, cu condiția să ne pregătim sufletește prin post, rugăciune și fapte bune. Așa cum ne pregătim pentru orice moment important al vieții, cu atât mai mult trebuie să ne îngrijim pentru cea mai mare sărbătoare a creștinătății. „Să facem pregătirile care se cuvin pentru a ne putea bucura cu adevărat de praznicul praznicelor, să ne îngrijim și de partea Mariei, nu doar de partea Martei.”

Hristos a înviat!

• Tweet
• Pin It