Nihil sine Deo! Brian Filimon, liantul dintre comunitate, lumea politică și biserică

brian filimon la patriarhie

Brian Filimon, nu promite, ci face. Păsurile comunității, dar și a colegilor primari sunt transmise de edil către Preasfinția Sa Lucian. Scopul: unitate și credință! 

Acolo unde este credință, acolo există și rezolvare în toate, iar primarul comunei Măureni poate fi numit pe drept liantul dintre comunitate, clasa politică și Sfânta Biserică. De ce? Răspunsul este simplu: în calitatea de membru eparhial, reprezentant al județului Caraș-Severin, la Patriarhie, edilul trasează drumul spre confesiune, toleranță și încredere în judecata dreaptă a preasfinților părinți, atunci când vine vorba de problemele cu care se confruntă fiecare enoriaș, în parte, fie el om de rând sau ocupând diverse funcții în scaunul administrativ-politic.

Din rândurile Adunării Eparhiale de la București, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, și care a avut loc astăzi, 28 februarie, Brian Filimon vine cu același mesaj ferm: unitate și credință, mai ales în acest an când zarurile se pregătesc de joc, iar trofeul este mai râvnit ca niciodată.

„Am impresia că lucrurile deja se mișcă, atunci când vorbim de încrederea pe care o acordăm bisericii, de faptul că doar prin credință putem rămâne uniți și de neclintit. Altfel, toată această luptă pe care o ducem, va fi în van. Totul ține de bunăstarea psihicului nostru și cât de curat ne păstrăm sufletul. Echilibru poate fi în toate, chiar și în an electoral.”

adunare patriarhie bucurești

Pentru că 2024 poate fi numit un an al presiunii, al nervilor de oțel și al jocurilor de culise, așa cum mulți consideră, evident că problemele pot fi infinite. În acest sens, primarul comunei Măureni reiterează ideea că orice frământare îi poate fi transmisă, iar împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, probleme își vor găsi rezolvarea.

Mai mult, Brian Filimon, îndeamnă semenii să rămână cât mai aproape de biserici și de duhovnici, în aceste vremuri grele, ce stau, nu doar sub stindardul alegerilor, dar și a războaielor care ne bat la ușă. „Sunt ani grei, ani de criză globală, ani în care secera războiului ne șade deasupra capului, iar noi încă alergăm doar după cele materiale, cele lumești, fără a purta în noi, măcar un dram de smerenie și binecuvântarea bisericii.

Rog, îndemn pe toată lumea să nu facă rabat de la calitate, și, în puținul timp liber, să se îndrepte spre Dumnezeu, să se consulte și în prezența preasfinților călăuzitori, iar în ceea ce ne privește, toți factorii decisivi ai județului să țină aproape de Eparhie și de mersul firesc al lucrurilor ”, a mai declarat Brian Filimon.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/