Nicușor promite să nu mai râdă. Ca aia din târg!

Nicușor s-a făcut iarăși de menune la o întâlnire de nivel înalt. Și-a băgat din nou picioarele în el de protocol și de covor roșu. Nu că ar fi ținut cu tot dinadinsul să facă asta, dar așa i se întâmplă de fiecare dată. Uită pe unde să calce și cum să calce. A făcut haz de necaz și a început să râdă ca proasta în târg. De data asta, cu doamna Mirabela lângă dânsul.

Corect ar fi fost să spun cu prima doamnă, numa’ că, cei doi o lălăie de ani de zile într-un concubinaj penibil. E drept că, prin iarnă, într-o discuție privată cu un apropiat, ar fi recunoscut că nu e normal să conviețuiască la negru cu mama copiilor săi. Că ar fi cazul să intre în rând cu lumea. Mai mult, ar fi promis că până în primăvară o va face mireasă pe doamna Mirabela.

Primăvara a trecut și nu s-a întâmplat nimic. Acum spune să se termine porcăria asta cu guvernul, apoi își unesc destinele în mod oficial. Se cunună, însă doar la sfat, fără popă, fără nași, moși, domnișoare de onoare ori cavaleri. Doar ei doi, ceva rude, într-un mediu restrâns, la o terasă, fără lăutari și fără mari cheltuieli, să nu zică nimeni că poporul moare de foame și lui îi arde de nuntă.

Revenind la ghinionul de la întâlnirea cu președintele Israelului, Nicușor și-a luat de mână… nici nu știu cum să-i spun doamnei Mirabela, să nu creadă că o jignesc, au traversat, aproape în pas alergător, platoul ăla imens de beton la capătul căruia îi aștepta tradiționalul covor roșu, de parcă s-ar fi grăbit să prindă matinalul cu desene animate. Asta, în condițiile în care, cu o zi înainte, i se făcuse instructajul tehnic și pus să repete să se vadă că a înțeles ce avea de făcut. „Ai grijă cum calci și pe unde calci, nu vă grăbiți să va suciți glesnele, mai ales că doamna o să fie încălțată cu pantofi cu tocuri.

Nicușoare nu te mai uita după ciori sau avioane. Capul sus, pieptu-n afară, privirea înainte. Ca-n armată.” Aiurea. Lu’ Nicușor pe o ureche intră și pe alta îi iese. Noroc cu doamna Delia, bona de la Cotroceni care are grijă de el ca de un copil de țâță: „Mo, un’ vă duceți, mo? Voi nu vedeți că s-a terminat tarlaua, scuze, covorul, și ați luat-o pe arătură?” Nicușor s-a amuzat, și-a pus palma ștreașină la ochi și i-a zis consilierei sale: „E de la soare, Delia, e de la soare!”

De ar fi doar de la soare…

• Tweet
• Pin It