Nicușor, ghiozdănelul și cenzura

În timp ce politicienii se dădeau de ceasul morții, trăgeau sforile, se întâlneau pe ascuns în parcuri, restaurante, ba chiar și în budele de la parlament, punând la cale strategia pentru moțiunea de cenzură de astăzi, Nicușor al nostru plimba vesel ghiozdănelul, prin aerogări, în avionul cu care a călătorit în Armenia, la întâlnirea cu prim-ministrul acestei țări. Îl purta pe umăr, de parcă ar fi fost șeful unui ONG, nicidecum președintele României.

Imaginați-vă cum pășea el țanțoș ca un cocoș alături de Maia Sandu cu care călătorise. Când l-au văzut cu ghiozdănelul pe umăr toată lumea a crezut că ăia de la Radio Erevan făcuseră o glumă și că, de fapt, nu era el, ci garda de corp a președintei Moldovei. „E prea pirpiriu pentru a fi bodyguard. E rahitic, îi numeri coastele”, și-ar fi dat cu părerea unul dintre oficialii armeni. „Mic și prea râde din orice”, a exclamat un altul. „Ba, el e, Nicușor, i-a lămurit șefa de protocol a primului-ministru armean. Nu vedeți că toți invitații la conferință pășesc pe covorul roșu, numai el calcă pe alături?” Și atunci s-au dumirit: „Da, bă, ai dreptate. E Nicușor în carne și oase. Ce noroc pe noi să-l avem oaspete la conferința asta. Ne mai descrețește și nouă frunțile.”

Da, chiar așa. E copil bun, nu scoate limba la oameni, nu supără pe nimeni, nu jignește, nu bârfește, nu se dă mare, vezi Doamne cine e el, doar că atunci când iese în lume se comportă normal și se bucură de tot ce vede: arată cu degetul, zâmbește din senin, ar da mâna cu toată lumea, se uită după avioane, ciori și vrăbiuțe și, lucrul cel mai hazliu, pășește pe lângă covorul roșu, oricât de lat ar fi ăsta. Cică, să nu-l murdărească.

Mai nou nu se dezlipește de ghiozdănel. Unul șic pe care-l poartă ca orice cooperatist ce se respectă. Prima dată a apărut cu el la Strasbourg să i-l arate și lui Macron. Cică ăla i-ar fi zis amuzat: „Cu ranița aia în spate, parcă ai fi din filmul ăla cu Bigitte Bardot, «Babette pleacă la război»” A râs, iar Macron a continuat: „Ce cari în ea?” Răspunsul a fost cât se poate de sincer: „Ce să car? Un sandviș, două, că nu mă lasă nevasta să plec de acasă fără pachețel, o siclă de juma’ de kil de apă de izvor, un măr, pijamaua…”

La Erevan, uitase că avea ghiozdănelul pe umăr. Noroc cu prim-ministrul armean care ieșise să-l întâmpine: „My friend, lasă, bre, ranița aia din spate până facem poza de protocol. Pune-o acolo, lângă perete, că nu ți-o fură nimeni. Că la noi nu e ca în România”, a glumit armeanul care are prieteni și rude la București. Nicușor a zâmbit, ba chiar a și râs, apoi a devenit cât se poate de serios când ziariștii l-au întrebat cât o să stea la Erevan: „Mi-am propus să stau cât mai puțin. Conferința asta este una importantă și, în plus, simțeam și eu nevoia să mă recreez la cap după toată nebunia asta cu schimbarea lui Bolojan. Dacă totul va decurge bine, dimineață mă întorc acasă. Nu știu la ce oră e avionul, însă sper să ajung la timp, în timpul votării cenzurii.”

Și a plecat, dar n-a făcut zece pași că s-a întors brusc, râzând: „M-am luat cu vorba și era să uit ghiozdănelu.”

Ptiu, să nu te deochi, Nicușoare!

• Tweet
• Pin It