Nicu Covaci, liderul unei trupe simbol al libertăţii

De Caraş-Severin se leagă două dintre cele mai importante momente din existenţa de 62 de ani a formaţiei Phoenix.

Simbol al luptei şi libertăţii pentru generaţii de români, Phoenix sunt unici prin modul în care au împletit rockul cu folclorul românesc autentic. Nimeni nu a mai făcut asta după ce, în anii 70, fanii în delir umpleau stadioane la concertele trupei ale cărei discuri se vindeau ca pâine caldă. Cu piesele lor, parcă hipnotizau audienţa făcând zile negre şi nopţi albe autorităţilor.

Cel mai bun album Phoenix este „Cantafabule”, opera rock lansată în 1975 şi produsă pe Semenic în iarna acelui an. „Vroiam să fim împreună în noaptea de anul nou. Întâmplarea a făcut ca şefului OJT-ului din Reşiţa, domnul Götz, să-i vină ideea de a ne invita să petrecem revelionul pe Semenic cu condiţia de a susţine o parte din program. Ca recompensă, primeam o vilă a noastră şi mâncare cât timp am fi voit să stăm acolo, o lună sau mai mult”, scria Nicu Covaci în cartea sa, „Phoenix însă eu”.

În 1977, trupa fugea în Occident cu Nicu Covaci în cabina camionului care transporta echipamente de sonorizare, cu Ovidiu Lipan, Erlend Krauser şi Josef Kappl în boxele Marshall din care liderul Phoenix scosăse difuzoarele. În drumul spre libertate, tranzitau judeţul Caraş-Severin pentru a trece graniţa prin vama de la Porţile de Fier. După controlul la sânge făcut de vameşii mituiţi cu multe bunătăţi, camionul ajungea la vecinii sârbi. Aici avea loc primul contact cu libertatea. „În faţa noastră, parcă se deschisăse paradisul. Nu pot face altă asemănare, era imposibil de descris imaginea ce ni se deschisăse în faţă. În dreapta, se aflau câteva stânci şi câţiva copaci. De jur împrejur, eram înconjuraţi de o mare strălucitor de albă din vălătuci de nori ce se întindea până la orizont. De sus, soarele ardea cum nu-l mai văzusem niciodată, între noi şi el nefiind niciun strop de umezeală. Ne aflam pe o insuliţă verde în acest ocean alb ce ne înconjura din toate părţile”, scria în „Giudecata înţelepţilor”, cartea care continuă istoria formaţiei.

L-a copleşit mereu dragostea cu care generaţiile de fani înconjoară formaţia. La concertele Phoenix, vin împreună părinţii cu copiii, bunicii cu nepoţii. Covaci întreba pe alţii cum se explică asta convins însă că Phoenix sunt credibili prin ceea ce afirmă şi transmit după 62 de ani în care nu s-au compromis niciodată. „Mă gândesc că, dacă eram cât de cât mai clari, mai conştienţi de ce se întâmpla atunci, nu am fi făcut ceea ce am făcut. Dacă ştiam prin ce aveam să trecem, ce preţ urma să plătesc pentru a deveni un om liber, poate n-aveam curaj. Mai mult inconştienţa ne-a dus. Eram nişte obraznici pe care, poate din naşterea noastră, n-a reuşit nimeni să ne oblige să facem ce n-am vrut”, spunea privind retrospectiv trupa pe care a înfiinţat-o pe când avea doar 15 ani.

Cel mai mare sacrificiu, care nu s-a meritat, a fost cel al mamei sale, Tamara, care a plătit cu viaţa pentru tot ceea ce a însemnat Phoenix. Marea dorinţă a lui Covaci a fost ca Phoenix să continue. De aceea a căutat să aducă în formaţie muzicieni tineri, aleşi dintre cei mai talentaţi. „Sper ca într-o zi să stau în sală şi să aplaud o tânără formaţie «Phoenix» pentru că n-am să stau eu la infinit cu chitara la gât”, afirma Nicu Covaci. Îşi dorea o lume mai bună, pe care cu greu şi-o putea imagina. Celor care-i ascultau muzica, şi nu numai lor, le transmitea să-şi păstreze şira spinării, să privească drept în ochii tuturor şi să înveţe să spună şi „nu“. „Le doresc să trăiască în armonie, să dorească binele lor şi al celuilalt. «O bucurie împărtăşită e o bucurie dublă», spune neamţul. Când faci o bucurie şi te bucuri de ea, Raiul e pe pământ. Suntem orbi că nu-l vedem. Raiul este de fapt aici”, sunt cuvinte care, între timp, au căpătat valoare de testament.

Phoenix e pasărea care renaşte din propria cenuşă. La fel a renăscut şi formaţia înfiinţată de Nicu Covaci, adevărată fereastră de libertate pentru români, cum o descria Moni Bordeianu, primul solist al formaţiei şi bun prieten al liderului acesteia. Bordeianu a „plecat” înaintea lui Covaci, parcă aşteptându-şi prietenul spre a duce Phoenix mai departe în lumea mai bună visată de Covaci.
Foto: Theodor Tudose

• Tweet
• Pin It