Nicolae Robu: „Vrem alegeri anticipate şi suntem siguri că se va ajunge acolo”

untitled design set 970x90 px

Nicolae Robu, liderul liberalilor timşeni, s-a arătat dezamăgit de faptul că a trecut moţiunea de cenzură şi că alegerile locale se vor desfăşura într-un singur tur. Analizând contextul politic general al acestor zile, Robu a spus că PNL şi-a luat angajamentul faţă de români pentru ca în funcţia de primar să nu se poată ajunge decât la minimum 50%+1 din voturi.

„Se ştie că 30% dintre primari au fost aleşi cu mai puţin de 50% din voturile exprimate. Unii chiar cu procentaje foarte scăzute, ceea ce nu conferă legitimitate. Drept urmare, noi avem un profund regret că nu s-a întâmplat această schimbare de lege. Nouă nu ne e teamă să mergem în faţa electoratului pentru că nu noi suntem importanţi, cei care aspirăm la anumite funcţii, cum ar fi cea de primar. Important e poporul şi cetăţenii, iar scopul este să ajungă primar acela care este cel mai susţinut de cetăţenii din comunitatea respectivă, a precizat Robu.

Preşedintele PNL Timiş şi-a mai exprimat încă o dată opţiunea pentru alegeri parlamentare anticipate şi este convins că se va ajunge acolo.

„Noi dorim alegeri anticipate. E o dorinţă pe care am făcut-o cunoscută cetăţenilor demult. O spun răspicat, aşa cum o spune partidul prin toate vocile sale. Ne dorim alegeri parlamentare anticipate şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a se ajunge aici. Considerăm că actualul parlament nu mai reprezintă voinţa poporului român, s-a văzut asta şi la alegerile de pe parcursul anului 2019. Aşadar, vrem alegeri anticipate şi suntem încrezători că se va ajunge acolo”, a punctat Nicolae Robu.

Președintele PNL Timiș a explicat şi de ce consideră că alegerile locale şi parlamentare trebuie să se desfăşoare la un interval de timp apropiat unele de celelalte: pentru că perturbă viaţa comunităţii. „Eu cred că e şi bine să se întâmple ambele alegeri şi cele locale şi cele parlamentare acum şi poate de acum înainte vom rămâne cu ele aşa, apropiate unule de altele să nu avem toată ziua alegeri, pentru că orice alegeri introduc şi o perturbare în viaţa comunităţii, în actele administrative, în actele de conducere, inclusiv în cele de legiferare. Trebuie astfel rânduite lucrurile în aşa fel încât să nu fie excesiv de frecvente momentele electorale”, a conchis Nicolae Robu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/