Nicolae Robu este încrezător că partidul pe care îl reprezintă va ajunge la guvernare. Edilul orașului de pe Bega a lăudat, într-o conferință de presă, modul în care Ludovic Orban a gestionat situația de la inițierea moțiunii de cenzură și până astăzi.
Primarul Timișoarei speră ca echipa guvernamentală propusă să treacă de filtrul Parlamentului, dar totodată a declarat că PNL este pregătit pentru orice situație. Nevoia de schimbare a României ar fi principalul motiv pentru care liberalii au inițiat moțiunea de cenzură și au ales să lupte pentru doborârea Executivului Dăncilă mai devreme decât era stabilit în calendar, făcând referire la alegerile parlamentare.
„Am inițiat acea moțiune de cenzură și am reușit să coagulăm o majoritate care să ne susțină și să voteze componența Guvernului și programul de guvernare, dar decizia politică a fost cea pe care o știm cu toții – că România are nevoie de o schimbare și că PNL și-a asumat să fie parte a acestei schimbări. Acum și nu peste un an. Sperăm să trecem cu Guvernul propus de votul Parlamentului. PNL e pregătit pentru orice alternativă, dar vreau să subliniez că partidul se gândește la soarta țării”, a declarat edilul.
Robu l-a felicitat public pe Ludovic Orban pentru „înțelepciunea” de care a dat dovadă în această perioadă. „Îl felicit pe Ludovic Orban pentru modul în care a gestionat lucrurile. Eu apreciez că președintele Ludovic Orban și-a onorat funcția și aștept să îl văd prim-ministru pentru că merită din plin având în vedere înțelepciunea și răbdarea cu care a gestionat lucrurile. Unii fac jocuri politicianiste și prea puțin le pasă de ceea ce se întâmplă”, a mai spus Robu.